Gabriel Todică & Gina-Maria Todică: „Artiști plastici de viziune dualistă”

Gabriel și Gina-Maria Todică semnează împreună o carte apărută recent, care poartă eticheta editurii sucevene Lidana, o carte care, așa cum se precizează în textul introductiv, „s-a scris cu o mână pe penel, cu alta pe stilou și din toată inima”.
Gabriel Todică, autorul de facto al acestei cărți, inginer și economist de profesie, s-a apucat de pictură din anul 2011, ca autodidact, și a încercat să se exprime artistic abordând subiecte și genuri diverse.
Formula care l-a legitimat și pe care, căutând corespondențe, a circumscris-o în cuprinsul acestei cărți, este cea care l-a consacrat pe Giuseppe Arcimboldo (1527 – 1593), care a conturat un univers pictural cu reprezentări antropomorfe imaginare, realizate din combinarea unor elemente vegetale și faunistice precum și a unor artefacte care generează împreună impresionante iluzii vizuale.
Gabriel Todică se alătură în acestă carte unor artiști care au ales să se exprime în această manieră, cărora le scanează profilul și le comentează opera din postura unui experimentator avizat.
Îl vom găsi așadar pe fălticeneanul Gabriel Todică în galeria unor artiști selectați din oceanul virtual, artiști din Ucraina, Ungaria, Rusia, Franța, Suedia sau din Cuba, Canada și SUA, alăturați într-un demers de prezentare a soluțiilor artistice folosite de fiecare dintre ei, fără pretenția autorilor (mărturisită) de a elabora un tratat de artă plastică sau o lucrare cu viziune critică.
„Evident că fiecare artist – scrie Gabriel Todică în textul introductiv – își are abordările sale stilistice în funcție de moștenirea sa culturală, specifică țării în care s-a născut și trăieșe, de viziunea artistică, de disponibilitatea și abilitatea de a o concretiza într-un rezultat creativ”.
O carte bogat ilustrată, tipărită pe hârtie de calitate, care reproduce la final „În loc de postscriptum” și un val de „capturi de imagine” din corespondența online dintre Gabriel Todică și cei pe care i-a selectat în această interesantă și inedită carte-album.

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni