Gabi Ruse în „concert” la Londra



Nu-mi aduc aminte de ceva asemănător, deși este posibil ca eu să nu dețin informațiile, iar evenimente de acest gen să mai fi avut loc. Vorbesc de meciul demonstrativ de tenis desfășurat nu în aer liber, nu într-o sală polivalentă, ci în ditamai Royal Albert Hall, cea mai cunoscută salăde concerte din lume, cumva egală ca reputație cu Scala din Milano, cu mențiunea că Scala e în exclusivitate gazdă pentru muzică clasică, în timp ce la Royal Albert Hall încap toate genurile, de la rock ’n’ roll la Beethoven și de la blues la „Lacul lebedelor”. Eu însumi am văzut acolo, pe 3 octombrie 1992,un spectacol care se înscrie printre cele mai grozave evenimente din viața mea: concertul de revenire, după vreo 14 de ani de absență, a celuimai important grup de progressive rock din istoria muzicii, Emerson, Lake & Palmer. Tocmai de aceea, mi s-a părut că nu aud bine când am auzit știrea cu meciul demonstrativ care urma să aibă loc acolo duminică, 28 noiembrie, între nouamare iubire a britanicilor, Emma Răducanu,și prietena ei foarte bună, românca Gabriela Ruse. Am uitat, pur și simplu, că se transmite pe PRO X, știți dv, canalul acela specializat în comedii de tipul M.A.S.H, Familia Bundy ori recitalurile de stand-up comedy ale clovnilor de la CFR Cluj prin toată Europa! Așa că târziu, când mi-am amintit, meciul se terminase. Scorul n-are importanță, că în teren au jucat și copiii de mingi, că așa e la turnee demonstrative (ăsta e unul înșirat pe câteva zile, unde în majoritate participăfoste glorii). Ceea ce contează cu adevărat e că asta mică, Emma, de care sunt și eu îndrăgostit, nu numai englezii, a făcut gestul ăsta nemaipomenit de a o invita pe Gabi Ruse acolo. Asta vorbește de la sine despre caracter, despre bun-simț, despre un anume tip de educație. Bravo, Emma, ne-ai mai cucerit inimile încă o dată.



Recomandări