Fostul atacant al echipei naționale Gavril Pele Balint a debutat, sâmbătă, cu o victorie ca antrenor principal în Liga I, în urma succesului obținut de FC Timișoara, scor 2-1 (1-1), în fața formației FC Argeș, într-o partidă contând pentru etapa a XVIII-a. Golurile au fost marcate de Lăcustă ’11 – autogol și Stelian Stancu ’85, pentru FC Timișoara, respectiv Năstăsie ’8, pentru oaspeți. 0-1: Năstăsie a fost lansat în adâncime, l-a driblat pe Luchin la marginea careului și a șutat de la 17 aproximativ metri.
1-1: Karamyan a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, Bucur a prelungit cu capul până în mijlocul careului de 6 m, de unde Lăcustă a deviat cu capul în proprie poartă.
2-1: Alexa a șutat de la aproximativ 33 de metri, portarul Boșneag a respins eronat balonul în față, de unde Stelian Stancu, nemarcat, a reluat balonul în stânga portarului piteștean, care a fost la un pa de a evita golul.
Gloria Bistrița – Rapid București, scor 1-3 Echipa Rapid București a învins, ieri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), formația Gloria Bistrița.
Golurile partidei au fost marcate de Djalovici ’25, Cesinha ’33, J.P. Andrade ’86, respectiv Joao Pedro ’69.
În minutul 25, un contraatac al Rapidului a fost finalizat de Djalovici, care a reluat în poartă, din interiorul careului, o centrare venită de pe partea stângă.
Opt minute mai târziu, Cesinha a dejucat pasul la ofsaid făcut greșit de fundașii Gloriei, l-a driblat pe portarul Tătărușanu și a marcat al doilea gol al formației oaspete.
Gloria Bistrița a redus din diferență în minutul 69, prin Joao Pedro, care a reluat cu capul la un corner al lui Nalați de pe dreapta.
Rapid a marcat din nou, în minutul 86, prin Joao Paulo Andrade de la 15 metri, după o recentrare de la Grigorie.
La meciul de la Bistrița au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, dintre care 200 de suporteri ai oaspeților.
Unirea Urziceni – FC Brașov, scor 0-0 Formația Unirea Urziceni a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0 (0-0), partida disputată împotriva echipei FC Brașov.
Dani Coman și-a făcut debutul pentru FC Brașov în Liga I. De asemenea, mijlocașul Varga a debutat într-un meci oficial la echipa din Urziceni.
La meciul de pe arena din Urziceni au asistat aproximativ 4.500 de spectatori, între care s-au aflat și 100 suporteri ai oaspeților.
Farul Constanța – Gloria Buzău, scor 2-0 Formația Farul Constanța a câștigat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0 (1-0), partida disputată împotriva echipei Gloria Buzău.
Golurile echipei Farul a fost marcat de Rușmir ’19 și Alibec ’52.
Mijlocașul echipei constănțene, Rușmir, a reușit să înscrie cu un șut bine plasat de la aproximativ zece metri.
În minutul 52, un șut ratat a lui Băcilă de la 20 de metri a ajuns la atacantul Alibec, care a tras din 10 meri și a dus scorul la 2-0 pentru gazde.
La meciul de pe arena din Constanța au asistat aproximativ 500 de spectatori, între care s-au aflat și 15 suporteri ai Gloriei Buzău.
Oțelul Galați – Gaz Metan Mediaș, scor 3-1 Echipa Oțelul Galați a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formația Gaz Metan Mediaș.
Golurile echipei Oțelul au fost reușite de Gabriel Paraschiv ’12 și ’44, Laurențiu Iorga ’38, în timp ce pentru formația oaspete a înscris Cristian Todea, în minutul 18.
Gabriel Paraschiv a deschis scorul pentru Oțelul, în minutul 12, când a reluat în poartă, din 6 metri, un balon venit dintr-o centrare de pe partea stângă a lui Sălăgean.
După numai șase minute, Gaz Metan a reușit egalarea, prin Cristian Todea, care a înscris cu un șut din voleu, de la marginea careului de 16 metri, lateral dreapta, la colțul lung.
În minutul 38, Oțelul preia conducerea pe tabela de marcaj, scor 2-1, după ce Laurențiu Iorga a reluat cu capul, din 7 metri, o centrare a lui Sălăgean și a trimis balonul în poarta apărată de Cosmin Vâtcă.
Scorul final a fost stabilit în minutul 44 de Paraschiv, care a înscris din interiorul careului, după o pasă primită de la Iorga, scor 3-1 pentru Oțelul.
La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.
Steaua-FC Vaslui, scor 1-1 Formația FC Steaua a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), partida disputată împotriva echipei FC Vaslui.
Golul echipei din Bulevardul Ghencea a fost marcat de Bogdan Stancu ’27. Pentru echipa oaspete a punctat Wesley, în minutul ’7.
În minutul 7, FC Vaslui a înscris prin atacantul Wesley cu un șut din interiorul careului, după o centrare a lui Milisavijevici.
Steaua a reușit egalarea în minutul 27, printr-un șut din voleu a lui Bogdan Stancu în urma unei centrări a lui Ogăraru.
Echipa „roș-albastră” a rămas în inferioritate numerică în minutul 85, după ce mijlocașul columbian Toja a primit roșu, pentru cumul de cartonașe galbene.
La partida de pe stadionul Steaua au asistat aproximativ 15. 000 de spectatori, între care s-au aflat și 100 de fani ai oaspeților.
La meci au fost prezenți Victor Becali, Victor Pițurcă, Adrian Porumboiu, Viorel Păunescu, Ilie Năstase, Răzvan Lucescu și Dumitru Dragomir.
Înainte de începerea meciului, intrarea spectatorilor în stadion a fost îngreunată de blocarea sistemului de acces în arenă.
Pe parcursul meciului fanii steliști au afișat mai multe bannere cu mesajele: „Nu-mi pare rău că am pierdut atâțea ani în peluză cu ai mei, îmi pare bine că nu mi-am vândut sufletul pe bani tăi”, „Cu valize și dosare penale, ne-ai pătat istoria impunătoare”, ” Un cioban ce se crede dictator, un argat cu iz de trădător”.
Galeria a scandat pe parcursul meciului trivialități atât la adresa finanțatorului FC Steaua, Gigi Becali, cât și la adresa președintelui Valeriu Argăseală. Fanii i-au cerut lui Becali să vândă clubul și să plece de la gruparea din Bulevardul Ghencea.
De asemenea, galeria stelistă a afișat un banner cu mesajul „Pieri din Ghencea satană” și un desen care înfățișa chipul diavolului. Fanii au aprins torțe care ieșeau prin desenul respectiv, iar apoi le-au aruncat în apropiere de gazon.
Poli Iași – Universitatea Craiova, scor 1-0 Formația Politehnica Iași a câștigat, vineri, pe teren propriu, scor 1-0 (0-0), partida disputată împotriva echipei Universitatea Craiova.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Cristi Bratu, în minutul 56.
Cristi Bratu a reușit să marcheze în minutul 56 cu un șut bine plasat, din 15 metri, după o centrare de pe partea dreaptă a fundașului Buta.
Universitatea Craiova a rămas în inferioritate numerică în minutul 22, după ce fundașul Mitchell a primit roșu, pentru cumul de cartonașe galbene.
La începutul meciului fanii ieșeni au afișat mai multe bannere cu mesajele: „O iubire alb-albastră, mereu în inima noastră”; „Arătați că aveți valoare, salvați-vă de la retrogradare”; „Singurul nostru simbol este Poli din Copou”. De partea cealaltă, suporterii echipei oltene au afișat un banner în memoria portarului Cristian Neamțu cu mesajul: „Șapte ani cât șapte zile, nimeni n-a uitat de tine”.
La partida de pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași au asistat aproximativ 6.000 de spectatori, între care s-au aflat și 50 de fani ai oaspeților.



