Mișcare politică

Fuziune PPCD-UCS la Suceava

Cornel Simion
Cornel Simion

– În urma fuziunii prin absorbție, patru reprezentanți ai Uniunii Creștin Sociale au primit funcții de vicepreședinte la organizația județeană a PPCD Suceava, și anume Ion Zegrean, Constatin Cioarbă, Daniel Dănilă și Laura Serediuc
O nouă mișcare politică a fost consemnată la nivel de județ la finele săptămânii trecute. Uniunea Creștin Socială (UCS), formațiunea politică a Blocului Național Sindical, a fuzionat prin absorbție cu PPCD(PNȚCD). Practic, organizațiile județene ale celor două partide nu au făcut decât să aplice protocolul parafat la nivel național în luna martie. Evenimentul s-a consumat sâmbătă și a fost supervizat de o întreagă echipă de la nivelul Biroului Național de Conducere al PPCD. S-au aflat la Suceava secretarul general, Cornel Simion, vicepreședinții Virgil Petrescu – fost ministru al Învățământului în guvernarea CDR și Olguța Cocrea – deputat de Bacău, secretarul general adjunct Radu Munteanu și Cornel Furtună – responsabil pe zona Moldovei. În urma fuziunii, numărul de membri ai Biroului de conducere al organizației județene a PPCD a crescut de la 11 la 15 prin cooptarea a patru reprezentanți ai UCS. Este vorba de Ion Zegrean, Constatin Cioarbă, Daniel Dănilă și Laura Serediuc, care au primit funcții de vicepreședinte. UCS a adus PPCD în urma fuziunii fix 630 de membri de partid comasați în organizații din Suceava, Rădăuți și Fălticeni. Secretarul general adjunct al PPCD, Radu Munteanu, a ținut să sublinieze importanța evenimentului de sâmbătă, precizând că ținta partidului pe care-l reprezintă este aceea de a ajunge la 10% din preferințele electoratului până la sfârșitul anului. „Suntem sprijiniți de unul din cele mai puternice sindicate din țară, BNS, iar acest BNS rupe din membrii săi care sînt înregimentați în partid și care au o dublă calitate. Chiar cu ajutorul dumnealor și cu ajutorul altor sindicate specializate intenționăm să sprijinim, să venim cu un aport important în PPCD. Noi zicem că o să aducem poate ceea ce lipsește în acest moment PPCD –ului sau dimpotrivă ce au dânșii mai bun să împrumutăm noi și să facem împreună ceva mai bun”, a declarat Munteanu. La rândul său, secretarul general al partidului, Cornel Simion, a arătat că obiectivul numărul unu pentru perioada următoare îl reprezintă constituirea de organizații în toate localitățile, precum și întocmirea listelor de candidați pentru alegerile la termen sau anticipate. „Pe lângă dorințele la nivel județean vor fi și obiectivele pe care le vom impune de la nivel național, în sensul că în fiecare comună va trebui să existe organiizație locală cu activitate politică. Deja în perioada următoare trebuie să fie stabilite listele de candidați pentru consiliile locale, să fie identificați candidații de primari care să monitorizeze cu mare atenție activitatea administrațiilor locale, să ia poziție acolo unde situația o va impune și să ofere soluții la ceea ce se întîmplă în fiecare comunitate”, a spus Simion. Președintele PPCD Suceava, Cristinel Macovei, a ținut să aducă aminte obiectivul pe care și l-a propus atunci când a preluat conducerea organizației județene a partidului, și anume obținerea a 7-8% din voturi la alegerile locale din 2008.

Recomandări

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD