Am așteptat această ultimă ediție a lui „El clasico” cu emoție și cu o dorință de a vedea din nou un Real strălucitor ca în vremea lui Roberto Carlos, Zidane și Figo. Am trepidat întreaga zi de sâmbătă ca înaintea meciului România – Argentina de la World Cup ’94, mai ales că nici nu prea știam unde am să-l văd, eu nefiind deținător de „Digi”. Am reușit în cele din urmă să mă poziționez undeva pe Zamca, printre jucători de biliard. Dintre cei 5-6 telespectatori prezenți la locul faptei, nu știu dacă eu eram singurul fan al Real-ului, cu siguranță însă nimeni nu mai avea șapcă bleumarin cu emblemă, adusă tocmai de pe Bernabeu, și nici fular alb-vișiniu pe care să scrie „R. Madrid – Campeon”. Îi mulțumesc pe această cale prietenului meu polițist (nu milițian!) care, ca fan al Barcelonei, a avut tăria de a nu mă lua la mișto când Messi ne-a găurit ca pe proști, nici la celelalte două goluri ca și înscrise, pe care oricare alt portar în afară de Iker le-ar fi luat fără replică. A fost o nouă dovadă a faptului că Iker Casillas este atât de mare mai ales fiindcă, având o apărare atât de proastă, este silit să apere ca un dement, meci de meci, de ani buni.
Ce am înțeles eu din acest meci? Câteva lucruri vizibile pentru oricine, primul fiind acela că Ronaldo este absolut de aceeași valoare cu Messi. Ghinionul lui este că tot ce se foiește prin preajma lui este de mult mai slabă calitate decât oricare din coechipierii lui Messi. Am văzut aceleași execuții tâmpe la un Higuain cu nimic mai breaz decât, să zicem, un Marius Niculae, dar care la rândul lui pare genial dacâ îl compari cu panarama de Benzema, a cărui evoluție în ultimul timp pare direcționată doar către acumularea de slănină. Slavă Domnului că n-am avut parte și de Kaka, singurul brazilian din lume care n-are nici o treabă cu mingea. Al doilea lucru pozitiv este și că n-a jucat Ibrahimovici. La ăilalți. Că dacă mai era și el, probabil că s-ar fi repetat povestea de anul trecut, aia cu 2-6, cu mențiunea că probabil de data asta noi n-am fi reușit să le marcăm pe alea două!
La desert, alde Pellegrini. Nu știu de unde naiba a izvorât și neispăvitul ăsta, dar se vede pe fața lui că n-are treabă cu meseria. Dovada este faptul că i-a ținut pe tușă vreo 70 de minute pe Raul și Guti, singurii doi fotbaliști adevărați din lot, alături de Ronaldo, și care, în plus, mai și știu ce înseamnă să fii „madridista 100%”, cum scrie și pe fularul meu.
