O grupare de hoți care s-a specializat în furturi de ATV-uri, acționând din câte se pare în mai multe stațiuni din țară, a comis furturi și în zona Dornelor, reușind să fugă cu trei vehicule și creând un prejudiciu de aproximativ 23.000 de euro.
Prima lovitură, și cea mai consistentă, a fost dată în noaptea de 16 spre 17 ianuarie a.c. Două ATV-uri noi, în valoare de aproximativ 10.000 de euro fiecare, au dispărut din fața pensiunii Monica din Vatra Dornei. Fără ca cineva să observe ceva, indivizii au forțat contactele celor două vehicule și au dispărut în noapte. Cele două ATV-uri erau din rândul celor închiriate turiștilor care veneau în stațiune.
La scurt timp, hoții au revenit în zonă, de această dată în comuna Cârlibaba. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie, două ATV-uri aparținând unui proprietar de pensiune din comună au fost furate, însă hoții au putut dispărea doar cu unul dintre acestea, pe celălalt abandonându-l într-o zonă de pădure, deoarece avea o defecțiune și nu și-au putut continua drumul cu el. În acest caz a fost vorba de vehicule mai puțin performante, prejudiciul creat fiind stabilit la suma de 3.000 de euro.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că în ambele cazuri, cel puțin un membru al grupării a închiriat ATV-urile înainte de a le fura, putând astfel să le studieze în amănunt și să găsească soluții pentru a le putea sustrage ulterior. În perioada scursă între furturile comise în județ, fapte asemănătoare s-au înregistrat și la Borșa, gruparea de hoți dispărând imediat din zonele în care se petreceau furturile.
Poliția municipiului Vatra Dornei a demarat o anchetă, sperându-se identificarea autorilor și recuperarea vehiculelor.
Oamenii legii le recomandă proprietarilor de ATV-uri să fie mult mai atenți cu privire la locurile în care le lasă după lăsarea întunericului, în ambele cazuri de furt vehiculele fiind parcate în aer liber. De asemenea, cei care închiriază turiștilor ATV-uri sunt rugați să țină o evidență exactă a identității clienților lor.