Când afli că la 57 de ani jum’ate o să devii „internațional”, mai întâi te bucuri, apoi te rogi Domnului să supraviețuiești. M-am mai liniștit când, înainte de a intra pe gazon, am aflat că nu eu eram dinozaurul suprem, ci Lulu Pancu. Alături de noi, tot la specii pe cale de dispariție putem să-l includem pe Dumitru Livadaru. Veneau apoi „juniorii”: alde Niculai Barbă, mai mult chelie decât burtă, Ovidiu Murariu, mai mult burtă decât chelie, Cornel Grosar, de-amândouă distribuite egal, Ciprian Anton – care-a dat un gol-beton!, Marius Șuiu cu gabarit depășit și îngerul salvator, Marius Lup, fără de care am fi venit cu mâna goală, nu cu trofeul. Preventiv, cred, ne-a fost alocat și un grup de intervenție rapidă, de la I.S.U., alcătuit din Mihai Scutelnicu și Cristian Lazăr, ba și de la jandarmi – Petrică Rotaru și Liviu Dreluță, cu misiunea mai mult de a-l ține pe Ciprian Anton când se repezea la arbitru. Peste toți, autorul golului victoriei, lectorul universitar Bogdan Grosu, care prin minutul 65 al reprizei a doua (din 35, cât trebuia să dureze!) le-a dat-o în ațe bieților cernăuțeni de le-a spart toată chermeza planificată. În capul trebii i-aș așeza pe „căpitanii nejucători” Mihai Androhovici, Nelu Todireanu și „managerul” întregii deplasări, dl. Gheorghe Hreniuc, mai ales că ne-a promis și adeverințe nouă, profesorilor, pentru dosarul personal, bune când o fi să ne dea afară din Educație!
Una peste alta, am fost la Cernăuți, am jucat contra selecționatei regiunii, din cele 2 reprize de câte 35 a ieșit una chiar de 35 și una de aproape 70, cu contribuția decisivă a arbitrului care a crezut, după penaltiul egalizator, că aia ne mai dau una. Le-am dat-o noi, dintr-un contraatac care a pornit chiar de la mine, la capătul celălalt fiind, cum ziceam, Bogdan Grosu. Finalul, dincolo de medaliile de aur cu care am venit la gât, a fost trist, la masa de protocol colonelul Zaiț („junior” și el, doar… 56 de ani!, cel mai bun om al Cernăuțiului) spunându-ne, citez: „N-aveți inimă de român în voi! Ne-ați distrus aniversarea. În meciuri d-astea, scorul corect e 3-3!”. A recunoscut și domnia sa că principalul vinovat a fost arbitrul care la 1-1 n-a fluierat finalul. Cât despre pedeapsa care-l așteaptă pe „fluieraș”, deși știm, trecem sub tăcere. S-au împlinit 110 ani de la primul meci oficial jucat în Ukraina. Meciul a avut loc chiar pe terenul unde am jucat noi acum, pe mal de Prut. Și iată că o echipă de amatori, cu burți, chelii și sute de ani de buletine, a câștigat trofeul aniversar. Dar cea mai mare victorie a fost că ne-am întors sănătoși, ba chiar vii! Dacă Dumnezeu e, cum știm, milostiv, poate am trăi să-i batem și la anul.
