Anchetă poliție

Furt de carburant de la un depozit OMV, comis de oameni din interior



Polițiștii au depistat doi bărbați care ar fi furat carburant de la un depozit OMV, unul fiind angajat ca gestionar în cadrul companiei, iar celălalt fiind angajat al unei societăți care desfășoară activități de prevenire a incendiilor, cu care OMV are contract.
Conform anchetei poliției, marți dimineață, polițiștii Biroului Rutier Suceava au oprit pe o stradă din cartierul Burdujeni un autoturism Dacia 1310, la volanul căruia a fost identificat Gheorghiță Mihai, în vârstă de 41 de ani, din comuna Dumbrăveni. În portbagajul mașinii sale au fost găsite patru canistre de câte zece litri fiecare, în care se afla benzină.
Conform anchetei polițiștilor de la Secția Burdujeni, benzina găsită în portbagajul autoturismului a fost sustrasă din incinta depozitului benzinăriei și reprezintă o parte din cota de carburant alocată de conducerea societății pentru desfășurarea activității de prevenire a incendiilor. Bărbatul de 41 de ani este angajat al unei societăți (Geo-Sting SRL) cu care compania avea un contract de prestare de activități de prevenire a incendiilor.
Pe parcursul anchetei, după efectuarea a trei percheziții domiciliare, în ecuație a intrat și Cătălin Burlacu, angajat ca gestionar la depozitul benzinăriei. Conform poliției, de la domiciliul acestuia au fost identificate și ridicate mai multe bidoane din plastic cu motorină, în cantitate de 110 litri, două butelii de aragaz sigilate, cinci stingătoare pentru incendii și 13 recipiente a câte zece litri, cu lichid de curățare, bunuri care ar fi sustrase de la depozit.
Cei doi, precizează poliția, s-au aflat în tura de noapte, 6 spre 7 februarie, alături de un al treilea individ.
Ancheta poliției continuă pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale din acest caz de furt de carburant.



Recomandări