Cu o cheie aflată la camera de corpuri delicte a poliției a fost comis un furt dintr-o locuință, fiind sustrase bunuri de aproape 10.000 de lei.
Cheia respectivă a fost găsită la mijlocul lunii trecute, în urma unor percheziții făcute pentru anihilarea unei grupări de hoți care acționa în comunele din zona Rădăuți.
Dacă, în primă fază, anchetatorii nu știau de unde este cheia respectivă, care a fost găsită la percheziția făcută pe 12 martie a.c. acasă la unul dintre suspecți, Gheorghe Băcilă, din Arbore, ei au aflat în urmă cu două zile, când la poliție a venit Domnica H., de 68 de ani, din aceeași localitate.
Respectiva a declarat că are o casă nelocuită pe raza comunei, iar în perioada 4-31 martie a.c., interval în care nu a mai trecut pe la locuință, persoane necunoscute au pătruns în imobil cu chei potrivite și au sustras un hidrofor, un boiler din inox pe lemne construit manual, o plită, o butelie de aragaz, o pompă submersibilă, o mașină de șlefuit, o mașină de cusut, o mașină de tocat carne, un fier de călcat, obiecte de veselă: lighene, oale, set cafea, covoare, îmbrăcăminte, bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Cheia găsită la percheziția de la domiciliul suspectului, cercetat în alte cauze privind furturi din locuințe comise în comuna Arbore, se potrivește la yala de la ușa casei reclamantei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de Poliție Arbore”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.