Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, marți, la dezbaterea în Comisiile reunite pentru învățământ a bugetului alocat acestui domeniu, că fondurile alocate pentru salarii permit „derularea în condiții bune a actului educațional”, astfel încât să să se evite zile nelucrate pentru anul 2010.
El a afirmat că, în discuțiile pe care le-a avut, în cursul zilei de marți, cu reprezentanții sindicatelor a fost abordată și „situația foarte sensibilă” a salariilor, a banilor alocați pentru salariile cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și nedidactic.
„Suma care este prevăzută pentru acest capitol este o sumă care să ne permită derularea în condiții bune a actului educațional, astfel încât să evităm să mai avem zile nelucrate. Din acest punct de vedere, bugetul este acoperit foarte riguros și fundamentat”, a susținut ministrul Educației.
Pe de altă parte, Daniel Funeriu a menționat că prin Hotărârea de Guvern care instituie finanțarea per elev echivalent s-a realizat un sistem „transparent, vizibil și cuantificabil” de finanțare a salariilor profesorilor.
„Am un angajament foarte ferm, de a urmări ce se întâmplă cu banii la nivelul fiecărui colegiu, al fiecărei școli pentru că, pe de o parte, nu mai trebuie să avem abuzuri. Am dat dipoziție ca, încă de astăzi, să ne îngrijim de ce se va întâmpla pe 15 septembrie, să nu ne trezim iarăși că în luna august nu avem școli”, a declarat ministrul.
Funeriu a mai afirmat că trebuie, de asemenea, să existe o prioritizare foarte clară a lucrărilor care trebuie să fie finalizate.
În ceea ce privește cercetarea, ministrul Educației a subliniat că suma alocată acestui domeniu este cu puțin mai mare decât cea de anul trecut, care a fost într-o regresie semnificativă față de anul anterior.
„S-a văzut, din păcate, că în unele cazuri banul nu a fost cheltuit eficient, iar modul în care se va acorda finanțarea pe proiecte sper că va fi mai riguroasă, discutată cu mai mulți parteneri”, a spus Daniel Funeriu.
El a sublinait că unul dintre cele mai importante succese ale cercetării românești este aducerea în România a infrastructurii de laser de la Măgurele.
„Este un proiect esențial pentru cercetarea pentru România, iar angajamentul meu, ca ministru, este acela de a-l pune în aplicare. El va fi cartea de vizită a României în știința mondială și nu avem voie să ratăm o astfel de oportunitate. Pe cercetare mai este un efort susținut de făcut la nivel bugetar, mă voi implica și în eventuale rectificări și vă solicit colaborarea”, a arătat demnitarul.
Potrivit lui Funeriu, cercetarea este parte a soluției ieșirii din criză, el atenționând că acestea „nu sunt doar vorbe goale”.
După ce președintele Comisiei pentru învățământ, Cristian Dumitrescu, l-a atenționat pe Funeriu că este și ministru al Tineretului și Sportului și că nu a făcut nicio referire la aceste domenii, Funeriu a menționat că la aceste capitole „vor mai fi eforturi de făcut”.
El a spus că, în mod evident, deciziile vor fi luate, în acest domeniu, la nivel de ministru, însă repartizarea banilor și tot ceea ce înseamnă administrarea va fi făcută în strânsă legătură cu oamenii care știu ce este performanța.
„Am fost foarte surprins, din păcate nu într-un mod pozitiv, de lipsa de sprijin pe care o are componenta de sport pentru persoane cu handicap”, a precizat el și a cerut sprijin, în acest sens, parlamentarilor pentru a găsi soluții.
Funeriu a spus că acesta este un domeniu care nu a fost dezvoltat suficient în trecut.
„Intenția mea este asemănătoare cu cea a întregului Guvern de a avea o colaborare foartă strânsă cu Parlamentul pentru că, experiența a arătat că, dacă această colaborare este deficitară, riscăm să cheltuim foarte multă energie, cu foarte multe vorbe în spațiul public și mai puține rezultate practice”, a mai spus ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Dezbaterea bugetului de stat pentru anul 2010 alocat Educației în cadrul Comisilor reunite pentru învățământ ale Parlamentului a început, marți, cu mai mult de o ora întârziere datorată.
Potrivit anunțului făcut de președintele Comisiei pentru învățământ, Cristian Dumitrescu, ședința se va desfășura până la epuizarea ordinii de zi, iar dacă membrii nu vor reuși parcurgerea tuturor capitolelor aceasta va fi continuată și miercuri.