Fuego, pe numele adevărat Paul Surugiu, a fost aplaudat la scenă deschisă după concertul „Zăpezile de altădată”, susținut săptămâna trecut pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Alături de band-ul său, artistul a dat naștere unei lumi de poveste, din care nu au lipsit decorul, efectele speciale, colindele cunoscute și cântate împreună cu publicul („E noapte de Crăciun”, „Împodobește, mamă, bradul”, Nicăieri nu-i ca acasă”, „Colindă pentru părinți”, „Deschide ușa, mamă”, „Deschide ușa, creștine”, „Vino, Moșule Crăciun”, „Ce faci, mamă, ce faci, tată” etc.), dar și multe emoții.
Colindele, cântecele de iarnă, poeziile interpretate cu sensibilitate de artist, piese cu mesaje puternice și căldură, au impresionat publicul care a aplaudat frenetic după fiecare piesă interpretată și în repetate rânduri i-a oferit flori. „Zăpezile de altădată”, cum s-a numit concertul, este cumva o întoarcere la frumos, la acasă, la copilărie și la toate bucuriile acelea simple care ne fac zilele mai frumoase și sărbătorile de iarnă mai depline.
„Cu siguranță vă e dor de zăpezile de altădată, de iernile în care nu vremea era importantă, ci fericirea noastră, aroma de cozonaci, de portocale și gutui, de măr și scorțișoară. Dragii mei, anul acesta, tradiția de sărbători continuă cu un turneu de suflet, cald, romantic și vesel, în care, cu nostalgie, primim Crăciunul, cea mai frumoasă și deplină sărbătoare în viziunea mea. Împodobim și brazi, cântăm colindele arhicunoscute, trecem prin stări diferite, frumoase, de sărbătoare”, a spus artistul. Fuego și-a propus să realizeze, și i-a reușit, o atmosferă intimă, un remember al anilor copilăriei, în care iernile aveau farmec. O iarnă de cândva, cu toată starea ei de emoție și melancolie și cu melodii pe care publicul le iubește, a fost oferită de Paul Surugiu anul acest, când artistul sărbătorește 10 ani de când realizează turnee naționale de colinde în fiecare decembrie.
Promovează tinere talente
Paul Surugiu și-a exprimat bucuria de a fi din nou la Suceava, unde, a spus el, „există o spiritualitate deosebită, oamenii simt altfel sărbătorile, mai ales că aveți atâtea mănăstiri în Bucovina, un adevărat colț de Rai”. El și-a amintit și de momentul în care, cu câțiva ani în urmă, a venit să colinde publicul din Suceava „lovit” de o gripă care aproape că i-a tăiat și glasul, dar cu sprijinul unei asistente „care a venit să-mi dea o injecție” a reușit să ducă spectacolul până la final.
Și anul acesta artistul a întârziat aproape jumătate de oră, motivele fiind diferite. Au fost câteva probleme tehnice legate de instrumente. Ca și în alte spectacole pe care le susține artistul prin țară, și la Suceava a promovat tinere talente. A venit însoțit de o elevă foarte talentată, Daria Bahrin, premiantă a Liceului „Constantin Negruzzi” din Iași, deținătoare a numeroase premii. Fuego crede că locul Dariei este pe scenă, având stofă de mare divă și o voce care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Daria i-a încântat pe suceveni cu voce ei, interpretând piese solo, dar și o colindă emoționantă pe care a cântat-o împreună cu Fuego, omul care crede în talentul ei, omul care a ajutat-o și financiar pentru a-și duce visul mai departe, pentru a deveni un artist cunoscut.
Paul Surugiu a expus pe scena Casei de Cultură sucevene și câteva tablouri pictate de el, iar în holul instituției a scos la vânzare câteva CD-uri cu colinde, toate în scop caritabil, pentru a o ajuta pe Daria Bahrin.