Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual cere o întâlnire de urgență cu ministrul de Interne, Traian Igaș, la care este invitat și premierul Emil Boc, și avertizează că în cazul uni refuz cei doi vor fi răspunzători pentru eventuale proteste și consecințele lor.
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual (FSNPPC) a solicitat noului ministru al Administrației și Internelor, Traian Igaș, o întâlnire de urgență pentru a analiza cauzele care au determinat protestele publice și pentru găsirea de soluții, solicitând în același timp și prezența premierului la întâlnire.
„La întâlnire se vor stabili de comun acord primele măsuri urgente – privind asigurarea logistică – pentru normalizarea funcționării sistemului de ordine publică și acordarea drepturilor angajaților. Toate înțelegerile stabilite vor fi înscrise într-un document, semnat de participanți și, pe același document, se vor specifica și măsurile care vor constitui, la un termen precis, etapa a doua a rezolvărilor”, se arată în comunicatul remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
Sindicaliștii precizează că solicitarea este „întrutotul conformă cu declarația președintelui Traian Băsescu, cu privire la atribuția Guvernului de a găsi soluții pentru rezolvarea revendicărilor”.
„În situația în care se va refuza întâlnirea, premierul și ministrul Administrației și Internelor devin răspunzatori, prin neimplicare, pentru eventualele proteste și consecințele acestora”, se mai arată în comunicat.
Totodată, FNSPPC își exprimă surprinderea și indignarea pentru „deturnarea realității făcută de Președintele României”, în legătură cu mitingul de protest desfășurat la București, în 24 septembrie.
„Toate declarațiile destinate publicului și toate aprecierile îndreptate către sindicaliști nu au făcut decât să amplifice speculațiile unor persoane și grupuri de interese, atrase de acest protest. Folosirea mitingului ca suport pentru speculații oportuniste a amplificat indignarea polițiștilor. Ei au constatat astfel un nou abuz al celor care vor să preia și să manipuleze imaginea pozitivă a polițiștilor, folosind-o pentru dueluri politice. Participarea polițiștilor nu a fost dirijată și nici sponsorizată de vreun partid sau grupare politică”, se mai precizează în comunicat.
În opinia sindicaliștilor, protestul polițiștilor și succesul său public au fost consecința ignorării sistematice a tuturor scrisorilor oficiale pe care sindicatele le-au trimis președintelui și CSAT, prim-ministrului și altor demnitari, pentru a deschide un dialog cu polițiștii, prin reprezentanții lor sindicali, la care nu s-a răspuns nici măcar după scurgerea termenului prevăzut de lege.
În 24 septembrie, peste 6.000 de sindicaliști ai „Cartel Alfa”, majoritatea polițiști și angajați ai penitenciarelor, au plecat într-un marș ilegal de la sediul Guvernului spre Palatul Cotroceni, unde au aruncat cu caschete și lumânări și au strigat „ieși afară javră ordinară”. În urma protestului ilegal, atât președintele cât și premierul au renunțat la serviciile de escortă ale Poliției.
Scandalul a culminat cu demisia din funcție a ministrului de Interne Vasile Blaga. Portofoliul a fost preluat luni de liderul senatorilor PDL Traian Igaș.
În urma incidentului, premierul Emil Boc a solicitat verbal reprezentanților Poliției, la întoarcerea de la New York, să nu escorteze coloana oficială, fără o înștiințare oficială, anunța, duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. El și-a regândit poziția marți, când a acceptat să fie escortat de motocicliștii IGPR.
Și președintele Traian Băsescu a dat dispoziție ca efectivele Ministerului Administrației și Internelor să nu mai participe la asigurarea protecției sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor polițiști la marșul ilegal de protest de la sediul Guvernului la Palatul Cotroceni.
Băsescu declara, luni seară, că rămâne atașat de Ministerul de Interne, însă așteaptă de la Guvern un raport complet privind protestul de vineri, 24 septembrie, înainte de a reconsidera dispoziția de a nu se mai deplasa cu asistența poliției rutiere.