Frumusețe pe placul bărbaților



Frumusețe pe placul bărbaților
Frumusețe pe placul bărbaților

Orice femeie care se respectă face totul pentru a arăta bine nu pentru cei din jur, ci pentru ea însăși. Există și momente când doamnele vor să fie pe placul partenerilor.
Așa că ar trebui să știți că majoritatea domnilor apreciază așa-numitul „nude look”, un machiaj foarte natural. Această afirmație este confirmată de rezultatele unui sondaj realizat recent pentru revista Donna Moderna, în cadrul căruia au fost interogați 300 de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani. Chiar dacă domnii preferă naturalețea, asta nu înseamnă că trebuie să vă îndepărtați de trusa de machiaj. Din contră, pentru realizarea unui machiaj natural, aproape invizibil, este nevoie de mai mult timp, de îndemânare, dar și de cunoașterea unor mici secrete.
Domnii preferă femeile nemachiate
Pentru doi bărbați din trei, pielea perfectă este cea bronzată, însă doar un pic aurită, cu un aspect proaspăt și radios. Secretul este acela de a folosi un fond de ten cremă, cu două tonuri mai închis decât pielea dumneavoastră. Pentru a aplica perfect fondul de ten, acesta trebuie amestecat cu puțină cremă hidratantă și întins cu ajutorul unei pensule groase, din exteriorul feței către centru. În acest fel, rezultatul va fi unul cât se poate de natural. Pentru a face pielea mai netedă, înainte de aplicarea fondului de ten folosiți un gel cu silicon.
88 la sută dintre bărbați preferă femeile nemachiate. Pentru a vă ilumina privirea, nu folosiți creionul dermatograf. Din câte se pare, bărbații preferă o alură cât mai naturală. Folosiți un pic de fard bej, pe care să-l întindeți pe pleoape. Dacă doriți ca ochii dumneavoastră să pară mai mari, aplicați un eyeliner alb perlat deasupra genelor și folosiți un rimel incolor! Punctul forte al unui astfel de machiaj soft îl reprezintă sprâncenele, care trebuie să fie drepte și dese. Dacă aveți sprâncenele rare, puteți utiliza creionul și apoi fixați totul cu un gloss.
Buzele naturale
Bărbaților nu le plac urmele de ruj pe față, pe gât sau pe cămăși. 86 la sută dintre domnii interogați au precizat că nu se dau în vânt după sărutarea unor buze date de ruj, doar 12 la sută precizând că sunt de-a dreptul înnebuniți de rujul roșu. În aceste condiții, cea mai bună soluție este aceea de a recurge la un machiaj natural. Mai întâi de toate, atunci când se aplică fondul de ten, întindeți un pic și pe buze, pentru a le uniformiza. Faceți apoi conturul cu un creion de aceeași culoare cu pielea și abia apoi aplicați un ruj bej sau roz deschis. Evitați rujurile în tonuri aprinse, care dau senzația de artificial. Nu uitați însă de următorul sfat: dacă vreți să aveți mereu buzele catifelate, exfoliați-le o dată pe săptămână. Pentru aceasta există produse specifice, compuse din microgranule și substanțe emoliente, care elimină pielițele și hrănesc buzele.
Părul lung
Alt lucru pe care ar trebui să-l știe doamnele este că 84 la sută dintre reprezentanții sexului tare preferă părul lung și lăsat liber pe spate. Domnii detestă să-și încurce mâinile în tot felul de agrafe sau clame pe care doamnele obișnuiesc să le folosească. De asemenea, nu se dau în vânt după coafurile sofisticate, de care nu se pot atinge.
Și la capitolul unghii, bărbații preferă naturalul. Spuneți așadar nu unghiilor false sau ojei în culori aprinse. Unghiile naturale au nevoie de o atenție și mai mare. Mai întâi de toate, acestea trebuie să fie frumos tăiate și albe. Puteți folosi zeamă de lămâie, care, pe lângă faptul că albește unghia, o și întărește. Înainte de a aplica ojă sau lac, tăiați pielițele și dați o formă frumoasă unghiei.