Frumusețe cu bani puțini



Există soluții pentru a împăca frumusețea cu bugetul de criză. Foto: ALAMY
Există soluții pentru a împăca frumusețea cu bugetul de criză. Foto: ALAMY

Cremele, loțiunile, produsele de machiaj, ședințele de cosmetică și de coafură atât de necesare pentru a fi îngrijită din cap până în picioare și pentru a rămâne feminină pot „arde” la buzunar. Din fericire, există soluții pentru a împăca frumusețea cu bugetul de criză.
Probabil că nu există femeie care să nu fi ezitat măcar o dată între a cumpăra un produs aparținând unei mărci de lux și unul mai ieftin. În ziua de azi, frumusețea are un preț (la propriu) care nu este deloc de neglijat și pe care nici o femeie nu se dă înapoi de la a-l plăti. Vestea bună este că, grație gamei extrem de variate de produse cosmetice și de îngrijire, există astfel de produse pentru orice buzunar și se poate chiar să aveți surpriza ca acelea mai ieftine să fie mai bune decât cele de lux.
E posibil ca simțul dumneavoastră practic, dar și criza să vă îndemne să consumați cât mai puțin din resursele financiare pe produsele de înfrumusețare și îngrijire. Aveți grijă însă: consum redus nu este echivalent cu achiziționarea de produse ieftine și proaste. Deși trebuie făcute economii, nici nu se pune problema ca produsele pe care le cumpărați să nu fie eficiente ori să faceți rabat de la calitate. Cu alte cuvinte, mai ieftin nu trebuie să însemne mai prost.
Cealaltă soluție pentru a fi frumoasă fără a cheltui prea mult este să vă produceți acasă propriile produse cosmetice. Este cea mai bună metodă de a face economie, asigurându-vă, totodată, că pe pielea dumneavoastră ajung numai produse naturale, fără conservanți sau chimicale. În plus, planeta vă va fi recunoscătoare.
Frumusețe la costuri minime
Pentru a vă bucura de cele mai bune produse de înfrumusețare și îngrijire în această perioadă tulbure de criză financiară, când fiecare leu contează, apelați la ce aveți prin frigider sau prin cămară. Puteți profita la maximum de produse cosmetice eficiente „de casă”, preparate din fructe, legume, lactate, uleiuri vegetale și esențiale.
Nu este deloc greu să vă creați propriul laborator de înfrumusețare chiar la dumneavoastră acasă. Nu vorbim aici de prepararea unor creme și loțiuni complicate, ci doar de rețete ușoare, care presupun simpla amestecare a anumitor ingrediente esențiale pentru frumusețe.
Astfel, pentru o podoabă capilară de vis, amestecați un gălbenuș de ou cu ulei (de măsline sau de argan) și aplicați preparatul pe păr, lăsându-l să acționeze 30 de minute. Spălați apoi părul cu șampon, chiar de mai multe ori dacă e nevoie, iar în momentul clătirii folosiți câteva picături de oțet din vin alb. Astfel, părul dumneavoastră va fi strălucitor și își va păstra prospețimea pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
Dacă sunteți adepta măștilor cosmetice pentru față, iată o rețetă ușoară, care vă va ajuta să aveți un ten neted și catifelat. Combinați pulpă de avocado cu iaurt simplu, amestecați bine până când preparatul se omogenizează. Aplicați masca pe față, lăsați-o să acționeze zece minute, apoi spălați-vă cu apă călduță. Veți constata diferența încă din primul moment.
Binefacerile uleiurilor esențiale
Dacă v-ați trezit de dimineață cu un herpes care vă strică buna dispoziție, nu este nevoie să dați o grămadă de bani pe produse care v-ar putea ajuta să scăpați de el. Pur și simplu, aplicați o picătură de ulei esențial de arbore de ceai (se găsește la Plafar și nu costă prea mult). Herpesul va dispărea cât ați clipi.
Aveți buzele uscate și v-ar prinde bine un balsam miraculos? Nici o problemă. Încălziți la bain-marie o linguriță de ceară de albine, o linguriță de ulei de măsline, o linguriță de unt de Karité (se găsește la magazinele cu produse naturiste), o linguriță de miere și două picături de ulei esențial de grepfrut sau migdale dulci. Puteți adăuga o capsulă de vitamina E, pentru conservare. Amestecați ingredientele până se omogenizează și puneți preparatul într-un recipient. Folosiți balsamul „de casă” de fiecare dată când simțiți că buzele vă sunt deshidratate.
Pentru a vă răsfăța cu un gomaj rapid și eficient, amestecați zahăr cu ulei de măsline și adăugați în preparat două picături de ulei esențial de trandafir.

Beneficiile untului de Karite

Untul de Karité este o grăsime de natură vegetală, obținută din fructele arborelui Karité (Shea), cunoscut și sub denumirea de Mangifolia. Untul de Karité este benefic pentru piele grație concentrației ridicate de acizi grași și conținutului de acid stearic și oleic – substanțe indispensabile epidermei, care ajută la menținerea unui nivel optim de hidratare și conferă elasticitate pielii. Untul de Karité se folosește pentru îngrijirea pielii, a părului și a buzelor.