FOTBAL PE PÂINE

Frumosul gest

“Le beau geste” a fost denumit cândva, cu o mare doză de poezie și idealism, fapta unui anarhist de a arunca o bombă în vechiul parlament francez. De unde se vede cât de iubiți au fost dintotdeauna politicienii! Fără să bănuiască implicațiile, în sens metaforic, Daniele de Rossi, tânărul internațional al Romei, a detonat și el o bombă mediatică atunci când s-a dus la arbitrul întâlnirii cu Messina și i-a semnalat faptul că golul pe care acesta tocmai îl validase, fusese înscris cu mâna.
Urmarea a fost că acest gest firesc a fost ridicat în slăvi de toată media din peninsulă, stârnind uimirea lui De Rossi însuși, care s-a trezit înconjurat de un val de complimente, culminând cu vorbele avocatului Sergio Campana, președintele “Associazione Italiana Calciatori”, care a subliniat “excepționalitatea” faptei, mai ales că vine din parte unuia care îmbracă tricoul echipei naționale, care ar trebui să se constituie în exemplu pentru toți etc…
N-aș vrea să se creadă că nu apreciez sinceritatea italianului, dar, pe de altă parte, mi se pare straniu să fie acoperit de laude cineva pentru o faptă normală, precum aceea de a arunca ambalajul la coș și nu pe stradă. Ba chiar îl bănuiesc pe De Rossi de o anumită duplicitate. Mai întâi el a comis o fraudă, lovind mingea cu mâna atunci când aceasta îi survola prea înalt creștetul. Cu alte cuvinte el este dat drept pildă de urmat pentru că și-a recunoscut frauda! În regulă, dar atunci mă văd îndreptățit să-i situez pe o treaptă superioară pe acei fotbaliști care nu lovesc deloc mingea cu brațul atunci când nu reușesc s-o atingă cu capul, tocmai pentru că nu le trece prin… cap! De Rossi n-a găsit un portofel pe jos pe care l-a dus la poliție, ci mai întâi l-a furat! Apoi nu mă pot opri să-mi pun întrebarea dacă De Rossi ar fi făcut același lucru și dacă echipa sa era condusă. La 1-0 îți dă mâna să fii generos, mai ales că ești conștient că, dacă ceva scapă arbitrului, nu poate scăpa camerelor de luat vederi. În plus l-am văzut pe același jucător ridicând mâna să ceară aruncare de la margine, atunci când tocmai deposedase un adversar, mingea ieșind clar din piciorul său. De unde se vede clar că un aut nu are aceeași amploare…
Bineînțeles, nu s-a pierdut ocazia de a se afla părerea lui Maradona, autorul celui mai faimos gol valabil înscris cu mâna, din istoria fotbalului. Ce credeți că a spus “butoiașul”? Cică la mondialul mexican, când le-a făcut bucata englezilor, a dat dovadă de inteligență și abilitate, chestii cu care europenii n-ar prea fi obișnuiți. Vasăzică, după părerea argentinianului, nici măcar nu știm să furăm cu cap. Dar măcar recunoaștem cu mâna!

Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum