O bătaie sângeroasă între două grupuri de români într-o stație de metrou din capitala Belgiei, Bruxelles, s-a lăsat cu un mort, trei răniți și mai multe persoane reținute. Din păcate, printre cei care au avut de suferit din urma altercației se numără și doi suceveni.
Este vorba de frații gemeni Constantin și Gheorghe Senciuc, de 39 de ani, originari din Ipotești. Din primele informații se pare că în cazul lui Constantin Senciuc s-a declarat decesul, în timp ce Gheorghe Senciuc a fost operat de două ori și este internat în spital în stare gravă.
Scandalul urmat de o bătaie extrem de dură s-a înregistrat duminică seară, la stația de metrou Bockstael din Bruxelles, anunță rtl.be.
Potrivit poliției locale, în bătaie au fost implicate mai multe persoane, trei dintre ele ajungând în stare gravă la spital. Luni dimineață a fost anunțat decesul bărbatului de naționalitate română.
„O altercație violentă a avut loc duminică noaptea, în jurul orei locale 22:30, la stația de metrou Bockstael din Bruxelles. 12 persoane înarmate cu cuțite au fost implicate în acest incident. Trei persoane au avut nevoie de spitalizare, dintre care una a murit luni dimineață. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, de naționalitate română”, se arată într-un comunicat al poliției locale, potrivit sursei citate.
Polițiștii belgieni au reținut deja mai mulți suspecți și încearcă să afle circumstanțele în care s-a produs acest incident.