Conducerea Spitalului Județean Suceava a demisionat

Conducerea spitalului Județean Suceava, managerul Florin Filip, și directorul medical Doina Ganea Motan și-au prezentat demisia miercuri seara. Astfel Spitalul Județean Suceava rămâne fără conducere, directorul de îngrijiri medicale, Mihaela Hreceniuc aflându-se în izolare la domiciliu. În cursul serii de miercuri medici din cadrul spitalului județean l-au contactat pe prefectul județului Alexandru Moldovan pentru a-i aduce la cunoștință faptul că Spitalul Județean Suceava a rămas fără conducere și l-au rugat să facă demersurile necesare pentru ca unitatea spitalicească să iasă din această situație. Medicii sunt îngrijorați de faptul că li se termină echipamentele de protecție de pe secții, în timp ce în depozitele spitalului sunt astfel de materiale, dar nu există o organizare pentru ca acestea să fie distribuite cadrelor medicale.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Endoscopii digestive la copii, în cadrul ambulatoriului Spitalului Clinic din Suceava, efectuate de prof. univ. dr. Smaranda Diaconescu