Duminică

Sărbătoare rugbistică la Gura Humorului, cu un derbi local la seniori și un meci important la juniori



La ultimul meci, disputat la Gura Humorului, s-au impus gazdele
La ultimul meci, disputat la Gura Humorului, s-au impus gazdele

Ziua de duminică va fi una de sărbătoare rugbistică la Gura Humorului, fiind programate două meciuri unul după altul. Capul de afiș este fără îndoială derbiul local de la seniori, în care se vor întâlni, de la ora 13.00, Rugby Club Gura Humorului și CSM Bucovina Suceava, în etapa a III-a a Diviziei Naționale de Seniori (DNS). În deschiderea acestei partide, de la ora 11.00, juniorii U 18 de la CSȘ Gura Humorului, care au adunat deja trei titluri de campioni naționali la rând, vor evolua cu una din pretendentele la titlul național, CSM București, în etapa a II-a a campionatului.
Revenind la meciul de la seniori, acesta se anunță unul foarte echilibrat. Echipa locală vine după două înfrângeri în deplasare, din care ultima, de la Arad, după un meci echilibrat, în care a avut șansa ei, în timp ce CSM Bucovina Suceava are ascendentul moral al unei prime victorii, etapa trecută, cu RC Grivița, una dintre echipele importante din DNS.
De la reînființarea echipei de rugby din Gura Humorului, cele două formații locale s-au mai întâlnit de trei ori în meciurile oficiale, sucevenii având două succese, iar cei de la Gura Humorului o victorie.
Managerul jucător al echipei din Gura Humorului, Ștefăniță Rusu, vede acest meci ca pe unul aparte, cu emoții și ceva orgolii.
„Sunt sigur că va fi un meci frumos, dar și în limitele fairplay-ului. Am și avem o relație foarte bună cu băieții de la Suceava, am jucat acolo mulți dintre noi, astfel că va fi un meci deosebit pentru toată lumea. Sperăm să fim mai buni și să obținem o primă victorie în campionat și așteptăm cât mai multă lume alături de noi, pe stadion”, a declarat Rusu.
El a mai spus că sunt șanse ca echipa din Gura Humorului să alinieze un lot complet la acest meci.
Antrenorul CSM Bucovina Suceava, Marius Colțuneac, a spus că se așteaptă la un meci frumos, fără incidente, în care speră ca echipa sa să obțină o a doua victorie.
„Avem un moral bun după victoria cu Grivița, însă nu va fi ușor, pentru că avem destul de multe accidentări, vom avea probabil cel puțin patru jucători pe care nu putem conta”, a spus Colțuneac, care își dorește un meci spectaculos pentru public și fără accidentări.
Între cele două echipe se va pune în joc și un trofeu local, „Cupa Bucovinei”.



Recomandări