Fotbal pe teren redus

Inter Conti și-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut la Cupa Unirii, din Capitală



Inter Conti s-a impus pentru al doilea an consecutiv la Cupa Unirii
Inter Conti s-a impus pentru al doilea an consecutiv la Cupa Unirii

Pentru al șaselea an consecutiv, angajați ai diverselor companii din România și-au dat întâlnire în București, în preajma Zilei Naționale a României, pentru a participa la turneul de fotbal Cupa Unirii 2019. Printre formațiile prezente la sfârșitul săptămânii trecute la competiția găzduită de moderna arenă Alexandreea Club, din Capitală, s-a aflat și gruparea Inter Conti din Suceava, nimeni alta decât deținătoarea trofeului, echipă clasată pe primul loc și la ultima ediție a Ligii Companiilor, pe plan local.
Deoarece regulamentul întrecerii a permis fuziuni și stranieri în echipă, gruparea suceveană a putut utiliza o formație competitivă, izbutind să intre pentru al doilea an consecutiv în posesia trofeului pus la bătaie de organizatori. Gruparea manageriată de Mihai Ududec a câștigat grupa din care a făcut parte, după trei victorii, 2-1 cu Star Assembly Sebeș, 3-1 cu Sipex-Ceresit România și 7-2 cu Electronic Arts București. În semifinale, formația suceveană s-a reîntâlnit cu o mai veche cunoștință, Marina Militară Mangalia, echipă pe care au răpus-o tot în penultimul act, anul trecut. Întâlnirea fost deosebit de echilibrată și plină de neprevăzut. Inter Conti a condus cu 2-0, însă dobrogenii au avut o revenire senzațională, ajungând să conducă cu 3-2. Sucevenii au reușit să egaleze însă la trei și să se impună, ulterior, în urma loviturilor de departajare.
Confruntarea din ultimul act, cu NetRom Craiova, s-a desfășurat tot sub semnul suspansului. Sucevenii au fost cei care au deschis scorul, însă oltenii au intrat în avantaj la pauză, cu 4-2. În a doua repriză, fotbaliștii de la Inter Conti au alergat după egalare, golul de 4-4 venind în secvențele de final, din lovitură de pedeapsă. La fel ca în semifinale, sucevenii au avut nervii mai tari, impunându-se la loteria penaltiurilor.
Din punct de vedere individual s-au remarcat mijlocașul Eduard Julei, care a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției, și atacantul Nicolae Gliga, care a cucerit titlul de golgeter.
Anul trecut, Inter Conti a reușit să se impună la Cupa Unirii după ce a dispus în ultimul act cu scorul de 4-1 de Continental Automotive Products Timișoara, în vreme ce în 2017 selecționata Ligii Companiilor Suceava a izbutit să acceadă până în finala competiției, câștigată de Marina Militară România. Prima participare a unui echipe sucevene la acest turneu datează din 2016, atunci când Dedeman a reușit să se claseze pe poziția a cincea.
Turneul de la București este organizat de Asociația „Fotbal pentru Companii”, cu sprijinul Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)