Peste 200 de candidați la ultima probă scrisă a bacului

Bacalaureat
Bacalaureat

239 de candidați au spus „pas” ultimei probe scrise a examenului de bacalaureat, sesiunea din toamnă, respectiv proba la alegere a profilului și specializării.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Suceava, „din cei 783 de elevi înscriși pentru a susține proba, 544 au fost prezenți (biologie – 266, geografie – 132, logică – 100, informatică – 15, sociologie – 11, psihologie – 8, fizică – 6, economie – 4, chimie – 1, filosofie – 1) și 239 au absentat (biologie – 122, geografie – 77, logică – 26, fizică – 7, sociologie – 4, informatică – 2, filosofie – 1)”.
Nici un elev nu a fost eliminat de la această ultimă probă de la bac, ceea ce înseamnă că nici un candidat nu a fost prins copiind.
După probele scrise, urmează cele de evaluare a competențelor, astfel: astăzi și luni este programată evaluarea competențelor lingvistice în limba română, iar tot luni are loc evaluarea competențelor în limba maternă. Competențele digitale vor fi evaluate pe 29 și 30 august. Pe 30 și 31 august are loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
În premieră, în acest an, examenul maturității începe cu probele scrise și nu cu cele de evaluare a competențelor, așa cum a fost până în prezent.

Recomandări

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți