Urmărire

Un șofer a încercat să scape cu fuga de polițiști, apoi a refuzat probele de sânge



Un șofer a încercat să scape cu fuga de polițiști, apoi a refuzat probele de sânge
Un șofer a încercat să scape cu fuga de polițiști, apoi a refuzat probele de sânge

Un echipaj rutier care acționa în noaptea de miercuri spre joi pe DN 2H, la Vicovu de Jos, a efectuat semnal de oprire, în jurul orei 1.30 din noapte, unui autoturism Audi A6, însă șoferul a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea în direcția comunei Gălănești.
Șoferul suspect a mărit viteza de deplasare, iar polițiștii au plecat în urmărire. La Horodnic de Jos, șoferul fugar a virat stânga, intrând în stația Peco RO. Aici, șoferul a fost identificat de polițiști. S-a stabilit că este vorba de un bărbat din Straja.
Polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au constatat că bărbatul are permis de conducere valabil, dar miroase a alcool. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,47 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat ulterior să îi fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Refuzul a fost consemnat în scris și la Spitalul municipal Rădăuți.
Pe numele șoferului din Straja a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare a probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice este pedepsită de Codul Penal mai aspru decât consumul de alcool în sine. La această infracțiune nu există posibilitatea aplicării unei amenzi.
Conform articolului 337 din Codul Penal, ”Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare