Mii de suceveni care au profitat de reducerile oferite de Shopping City Suceava în acest final de săptămână și-au încheiat seara de sâmbătă alături de Loredana Groza și Banda Agurida.
Diva showbizului românesc și-a lansat cel mai recent albun al său, „Imaginarium”, la Suceava, într-un concert live de excepție, în care a debordat de magnetism, vitalitate și obtimism. Un spectacol de cinci stele de care s-au bucurat suceveni de toate vârstele, de la cei mai mici, spectatori în vârstă de 4, 5 anișori, până la persoane trecute bine de prima tinerețe.
„Viața e un miracol și câteodată uităm că a trăi e un privilegiu. De aceea, ne bucurăm, râdem, plângem, zâmbim, iubim, în fiecare zi. În seara asta îmi doresc mai mult de atât. Să uităm de toate grijile și să intrăm într-o lume pe care eu am creat-o și pe care am transpus-o într-un album pe care vi l-am adus. E proaspăt, cald. L-am adus la Suceava și-l voi lansa în acest spectacol – Imaginarium”, le-a transmis artista celor prezenți, la debutul concertului.
Au urmat „Zig Zagga”, „Apa” și „Te iubesc”, melodii cunoscute și îndrăgite de public.
Artista din Onești a adus și un omagiu emoționant victimelor tragediei din clubul Colectiv, interpretând melodia „Mi-e dor de tine”, a regretatei artiste Mălina Olinescu, care s-a stins din viață pe 12 decembrie 2011.
Cameleonica divă a oferit și o interpretare proprie a piesei ’Back to Life’ a celor de la Goodbye to Gravity. „Pentru că e atât de multă suferință în jurul nostru, vreau să ne gândim în seara asta, cu dragoste, la cei cărora le-au crescut aripi și la cei pe care viața nu vrea să-i lase să plece”, a spus Loredana.
Admiratorii artistei au mai putut asculta live îndrăgite melodii din repertoriul său, precum „Șatra în asfințit”, „Buna seara, iubite”, „Lele” „O fată singură în noapte” și „Trandafir de la Moldova”.
20.000 de suceveni la „Maratonul Prețurilor Mici”
Potrivit reprezentanților Shopping City Suceava, sâmbătă, 21 noiembrie, peste 20.000 de pasionați de cumpărături, modă și distracție au trecut pragul centrului comercial, răspunzând provocării de a participa la “Maratonul Prețurilor Mici”.
Clienții au avut ocazia să urmărească un show de modă cu noile tendințe toamnă-iarnă prezentate de magazinele din Shopping City Suceava și să achiziționeze produsele preferate la prețuri speciale de Black Friday.
Cei prezenți s-au putut inspira din ținutele prezentate de Carrefour, Takko Fashion, New Yorker, Coccodrillo, Evel Mod, Mustang, Orsay, Nouvelle, Insense, New Line, Texval, Moda Miss, Eponge, Neo Fashion, Next Level, Coax, Deichmann, Seven și Leonardo, iar ultimele tendințe în materie de coafură și machiaj au fost prezentate de Salonul D`Anais, din incinta centrului comercial.
De altfel, evenimentul a fost condimentat cu numeroase concursuri cu premii pentru public, iar cumpărăturile în valoare de minimum 200 de lei pe un singur bon sau pe bonuri cumulate le-au asigurat primilor 500 de clienți vouchere în valoare de 50 de lei.




