Infrastructură

Sucevenii au îngroșat rândul protestatarilor care au solicitat construcția autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș

Flutur și Lungu au făcut apel la întreaga zonă a Moldovei să fie unită pentru construcția autostrăzii
Flutur și Lungu au făcut apel la întreaga zonă a Moldovei să fie unită pentru construcția autostrăzii

Aproape 100 de motociclete, tiruri și autoturisme din județul Suceava au participat, sâmbăta trecută, la protestul pentru susținerea construirii autostrăzii A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș. Printre cei care au fost prezenți la protest s-au numărat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu. Protestatarii din Suceava au venit cu pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Nu izolați Moldova! Nu izolați Bucovina!”, „Vrem autostrada Moldova – Ardeal”, „Vrem drum expres Suceava – București” sau „Primăria Suceava susține construcția autostrăzii A8 Ungheni – Târgu Mureș”. Protestul de sâmbătă, intitulat „Împreună pentru A8: Ungheni – Iași – Tg. Mureș”, a fost organizat de un grup de inițiativă format din ieșeni, caravana mașinilor mergând în coloană pe ruta Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș. Sucevenii care au dorit să participe la această acțiune s-au alăturat la Cristești protestatarilor veniți din Iași, după care au pornit împreună către Târgu Neamț. Mobilizarea sucevenilor a fost exemplară, la protest venind zeci de motocicliști, șoferi de tiruri, dar și multe persoane care vor să circule pe o autostradă care să lege Moldova de Ardeal.
Flutur: Despre modernizarea drumurilor din Moldova s-a vorbit prea mult fără să se facă nimic
Înainte de a porni în coloană către Târgu Neamț, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze că a atât el, cât și primarul Ion Lungu au participat la acest protest „dezbrăcați de haina politică”. „Aici nu avem nici o treabă cu politica. Avem o treabă foarte serioasă cu zona noastră, zona Moldovei, zona de Est și de Nord-Est, care e o pată neagră. Pentru viitor lipsește orice perspectivă de autostradă, și vorbim aici atât de legătura cu Bucureștiul, cât și cu Occidentul. Și cred că e obligația oricărui român care trăiește în această zonă sau care are rude aici să vină să manifesteze și apoi să continuăm lupta de a-i convinge în primul rând pe guvernanții noștri de la București că și Moldova există pe hartă, și nu o dată la patru ani. Moldova din dreapta Prutului, care este în Uniunea Europeană, trebuie să fie un exemplu de dezvoltare pentru Moldova din stânga Prutului, însă prea mult s-a desenat cu carioca pe hartă autostrada asta care să ne lege de Occident și nu s-a făcut nimic”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a spus că din nefericire despre modernizarea drumurilor din Moldova s-a vorbit prea mult fără să se facă nimic, motiv pentru care această zonă a țării este una dintre cele mai sărace provincii din Europa. Flutur consideră că toți politicienii, dar și reprezentanții societății civile, trebuie să fie extrem de uniți în susținerea construcției autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș astfel încât vocea tuturor celor din Moldova care solicită realizarea acestei investiții să fie auzită la București. „Vreau să cred că actuala clasă politică vrea această autostradă. Dar nu suntem suficient de uniți pentru ca la București să vorbim pe o singură voce, noi, cei din județele Moldovei. Pentru că nu se poate să vrei o dată la patru ani și după aia să uiți. Vreau să cred că cel puțin politicienii din Moldova vor această autostradă și întorși acasă vor avea o presiune de la populație pentru ca acest lucru să se materializeze. Paradoxul e că bani sunt, inclusiv pentru construcția de autostrăzi, însă trebuie voință politică și mai mult curaj să implementăm aceste proiecte”, a spus Gheorghe Flutur.
El a amintit că recent a participat la Forumul Economic de la Krynica, din Polonia, unde a susținut atât construcția acestei autostrăzi, dar și a unui coridor care să lege Marea Baltică de Marea Neagră și care să treacă prin Varșovia, Cernăuți, Suceava și București. „Acest drum expres de la Marea Baltică la Marea Neagră este prins în Master Planul de Transporturi al României, dar din păcate din 2022. Și aflăm acum că nu se cheltuiesc banii la transporturi și se dau la alte ministere. Nu este în regulă. Va trebui să se trezească Guvernul, de orice culoare ar fi, și să dea mai mulți bani și pentru zona Moldovei, pentru că asta e soluția de a ieși din sărăcie. Nu am avut curajul să tăiem Carpații în acești ani cu o autostradă și stăm la coadă pentru că nu vin investitorii”, a declarat președintele CJ Suceava.
Ion Lungu: ”Ne vor condamna generațiile viitoare dacă nu ne vom lupta pentru această autostradă”
La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că s-a alăturat acestui protest deoarece consideră că existența unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal va însemna atât dezvoltarea municipiului pe care îl conduce, dar și a întregii zone. „Dacă președintele Gheorghe Flutur a vorbit la nivel regional, eu vreau să spun în calitate de primar al municipiului Suceava că noi, sucevenii, ne dorim din tot sufletul această autostradă pentru că altfel suntem condamnați la subdezvoltare. Nu vrem să stăm cu mâna întinsă la Guvern, vrem să dezvoltăm orașele noastre, să creăm noi locuri de muncă, să creăm afaceri. Dar indiferent ce am face noi, primarii, fără o infrastructură adecvată nu vom reuși acest lucru. Deci trebuie să ne batem să avem și noi parte de o autostradă”, a spus Lungu.
El și-a exprimat speranța că astfel de proteste vor sensibiliza Guvernul să pornească proiectul autostrăzii A8, iar în caz contrar s-ar putea ajunge și la alte forme de a manifesta, inclusiv greva foamei.
Ion Lungu a subliniat că Suceava are un aeroport modern și funcțional, însă acest lucru nu este suficient pentru atragerea de investitori, care au nevoie și de autostrăzi, în special pentru transportul de mărfuri. „Sigur, pentru legăturile de afaceri avem aeroport, dar pentru transportul de mărfuri, pentru afacerile adevărate, ne trebuie această autostradă. De aceea eu cred că trebuie să fim mai fermi. Eu sunt convins că este greu, dar nu este imposibil. Dacă vom fi fermi, dacă vom susține aceste mitinguri pașnice, dezbrăcate de haina politică, sunt convins că vom reuși. Eu sunt un om optimist și judec pozitiv. Am convingerea că în urma acestor manifestări vom reuși să sensibilizăm Guvernul și clasa politică. Și sigur, dacă va fi nevoie vom ajunge și la acțiuni extreme. Greva foamei sau alte forme de protest, în așa fel încât să fim băgați în seamă. Ne vor condamna generațiile viitoare dacă nu ne vom lupta pentru această autostradă”, a afirmat primarul Ion Lungu.
După ce s-au alăturat coloanei de protestatari de la Iași, sucevenii au plecat împreună cu aceștia la Târgul Mureș, acolo unde a fost organizată o altă acțiune de susținere a construcției acestei autostrăzi, la care au participat și autorități din județul Neamț. După oprirea la Târgu Neamț, protestatarii, inclusiv sucevenii, și-au continuat drumul către Târgu Mureș.

Sucevenii au îngroșat rândul protestatarilor care au solicitat construcția autostrăzii Ungheni - Iași - Târgu Mureș

Sucevenii au susținut protestul pentru construcția autostrăzii Ungheni - Iași - Târgu Mureș

Transportatorii suceveni au susținut protestul pentru construcția autostrăzii Ungheni - Iași - Târgu Mureș

Recomandări