O femeie de 72 de ani, din comuna Vulturești, a anunțat poliția marți, la ora 8.35, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în dimineața zilei de marți, în jurul orei 08.05, la locuința părții vătămate a oprit un autoturism din care au coborât două persoane necunoscute, care i-au spus femeii că, cu ocazia zilei de 1 Martie, oferă persoanelor în vârstă un premiu de 300 de lei, sens în care i-au oferit o bancnota de 500 lei, solicitând restul. Astfel, profitând de naivitatea și neatenția părții vătămate, persoanele necunoscute au observat unde aceasta ține banii, după care i-au solicitat să-i însoțească la o vecină ce locuiește în apropiere și căreia i-au dat un premiu asemănător, timp în care i-au sustras din locuința bătrânei de 72 de ani suma de 2.200 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.„Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care le oferă diferite sume de bani sub pretextul unor cadouri sau care le solicită sume de bani pentru prestarea unor servicii. Nu lăsați persoanele necunoscute să intre în casă și să vadă unde țineți sume de bani sau bunuri de valoare!”, se precizează în comunicatul poliției.
Bătrână lăsată fără bani de escroci ce i-au adus un „premiu” cu ocazia zilei de 1 Martie
