A devenit o tradiție pentru Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava ca în preajma zilei de 1 Decembrie să sărbătorească Ziua Națională a României. Astfel, marți, 29 noiembrie, toată suflarea colegiului a participat la activitatea intitulată sugestiv „La mulți ani, România!”.
Întreaga manifestare a stat sub semnul bunului-gust și a fost concepută astfel încât să îmbine utilul cu plăcutul, a transmis prof. Silvia Pintea.
După prezentarea materialului realizat de elevul Alexandru Tibuleac, din clasa a XII-a D, cu tematică istorică, a urmat grupul de folk „Licuricii”, coordonat de prof. Cristina Macovei. Acesta a interpretat două melodii cu specific național („Țara noastră” și „Scrisoarea unui țăran către Basarabia”).
Un moment intens aplaudat și apreciat a fost cel în care participanții la activitate au încins hora românească pe acordurile muzicii Ansamblului „Rapsodia Bucovinei”, coordonat de maestrul Ovidiu Șvarț.
Tot în cadrul activităților dedicate Zilei Naționale a fost organizat și un concurs între clase, acestea pregătindu-se cu cele mai bune bucate tradiționale românești, impresionând nu numai prin gust, ci și prin aspect. Prin urmare, membrii juriului, în frunte cu directoarea Beatrice Filipiuc, nu au putut departaja și au acordat tuturor Premiul I.
Spiritul și graiul bucovinean au vibrat deopotrivă prin melodiile populare interpretate de elevele Emilia Popescu (clasa a IX-a A) și Lavinia Corhan (clasa a IX-a A). Activitatea s-a încheiat cu prezentarea unor eseuri, cu titlul „Te iubesc, România!”, și cu interpretarea melodiei „Treceți, batalioane române, Carpații”.