Cei doi candidați pentru fotoliul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, profesorii Gheorghe Lazăr și Virginel Iordache, vor susține probele de concurs pentru funcția de inspector școlar general pe data de 18 martie.
Probele vor fi susținute la sediul Ministerul Educației Naționale, rezultatele urmând a fi anunțate pe 20 aprilie. Liderii de sindicat Traian Pădureț și Gheorghe Șorodoc vor fi observatori ai concursului pentru postul de inspector general al IȘJ Suceava.
Concursul va cuprinde trei probe: evaluarea CV-ului, susținerea unui test grilă (timp maxim 30 de minute, utilizând calculatorul) și interviu în fața comisiei. Aspiranții la funcția de inspector general din cele 42 de inspectorate școlare vor susține concursul în perioada 11-20 martie.
În ce constă concursul pentru șefia IȘJ
Prima probă – cea de evaluare a CV-ului – urmărește studiile candidatului, participarea la stagii de formare și perfecționare în management educațional în țară sau în străinătate, experiența (șef catedră, profesor metodist, profesor formator, director/director adjunct, funcții de conducere etc.), lucrări de management educațional sau de specialitate publicate cu ISBN/ISSN, cunoașterea unor limbi străine de circulație internațională, cunoștințe de operare pe calculator etc.
De cealaltă parte, testul grilă reprezintă rezolvarea a zece itemi de management educațional și administrativ, dintre care doi itemi vor fi formulați într-o limbă străină aleasă de candidat. Acest test se rezolvă pe calculator și se trimite pe e-mail la comisia de concurs.
În cadrul interviului susținut în fața unei comisii a Ministerului Educației se urmăresc aspecte financiar-juridice (cunoașterea legislației), aspecte organizatorice (proiectare, monitorizare, evaluare), competențe personale, viziunea asupra ofertei manageriale etc.
Punctajul maxim pentru fiecare probă de concurs este de 50 de puncte. Punctajul minim de promovare a fiecărei probe de concurs este de 35 de puncte.
După promovarea concursului, inspectorul școlar general încheie cu Ministerul Educației un contract de management pe o perioadă determinată de 4 ani.
Doi candidați pe post
Profesorii suceveni Gheorghe Lazăr și Virginel Iordache sunt candidații pentru funcția de inspector școlar general al IȘJ Suceava.
În prezent, la cârma IȘJ Suceava se află prof. Gheorghe Lazăr, acesta fiind numit prin detașare în interes de serviciu, prin ordin ministerial, în luna mai a anului 2012. În 2013 și 2014 a fost reconfirmat în funcție. Anul trecut, Lazăr a fost renumit cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2015.
De cealaltă parte, Virginel Iordache este, în prezent, directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, instituție unde predă disciplina fizică. Virginel Iordache nu este străin de fotoliul de conducere al IȘJ Suceava, acesta ocupând în perioadele 2001-2005 și 2008-2009 funcția de inspector școlar adjunct.