Liber la alergat pe Stadionul Areni, începând de joi

Stadionul Areni, deschis de joi, 2 iulie, pentru cei care vin la alergat
Stadionul Areni, deschis de joi, 2 iulie, pentru cei care vin la alergat

Porțile stadionului municipal Areni sunt deschise începând cu luna iulie, pentru sucevenii care vor să facă mișcare, pentru a se menține în formă sau să mai dea jos din kilogramele acumulate.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi: „Vă e dor de alergat pe stadion? Mie îmi este și sunt sigur că și vouă, pentru că aproape zilnic primesc mesaje în care sunt întrebat: Când se deschide stadionul? Dacă până acum nu am avut un răspuns sigur, vă anunț că începând cu 2 iulie, pista de atletism a Stadionului Municipal va fi deschisă publicului. Astfel, toți sucevenii care își doresc să alerge pe stadion vor putea face acest lucru, bineînțeles cu respectarea legislației în vigoare, între orele 07.00-22.00”.
Intenția sa a fost ca stadionul să fie deschis pentru alergat de miercuri, 1 iulie, dar pentru că în prima parte a zilei se va face erbicidarea pistei, care nu a putut fi finalizată până acum din cauza condițiilor meteo nefavorabile, accesul este restricționat.
În restul zilelor, accesul se va face pe Poarta 3.
Dacă de obicei stadionul Areni era deschis celor care vor să facă mișcare, încă de prin aprilie, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, accesul pe bazele sportive a fost interzis, în întreaga țară.

Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană