„Noapte de Crăciun”

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a susținut un concert de excepție la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia" a susținut un concert de excepție la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava
Corala bărbătească ortodoxă „Armonia" a susținut un concert de excepție la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava

Concertul de colinde „Noapte de Crăciun” susținut miercuri, 13 decembrie, la Biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava, de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” din Constanța (din anul 2004 se află sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului), a fost cel mai frumos mod de a întâmpina și de a ne pregăti sufletește (prin post, rugăciune, dar și cântare) pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Evenimentul a fost organizat de Parohia „Sfântul Dumitru” din municipiul Suceava, la inițiativa preotului paroh dr. Mihai Iulian Florea. Și de această dată, Corala „Armonia” a transmis emoție. Publicul, care a umplut până la refuz Biserica „Sf. Dumitru”, a aplaudat îndelung după fiecare colindă interpretată de membrii coralei, pentru ca, la final, să se ridice în picioare și să aplaude minute în șir. Coriștiine-au umplut sufletele de bucurie prin colindele pe care le-au interpretat. Faptul că acest concert a avut loc în biserică și nu într-o sală de spectacol a fost un avantaj, aducând magie momentului. Voci puternice, soliști cu timbru vocal deosebit, voci melodioase, toate reunite într-o armonie perfectă cu repertoriul ales, au dat naștere unui spectacol de excepție. Laitmotivul evenimentului a fost armonia, pentru că, așa cum spunea la un moment dat dirijorul coralei constănțene, arhidiaconul asist. univ. dr. Ion Iulian Dumitru, „un cor e un ansamblu și el trebuie să sune exact cum ne și cheamă, în armonie. Armonia nu este reprezentată de o sumă de individualități, fie ele și excepționale, ci printr-o polifonie perfectă, desăvârșită. În cor vocile se cheamă una pe alta, se completează, răspund una alteia, intrările lor constituie tocmai acest joc care asigură frumusețea unei piese care la sfârșit este răsplătită cu aplauze”. Concertul poate fi urmărit pe https://www.facebook.com/Monitorul.de.Suceava/videos/1626182237439422/.
Repertoriu bogat
Repertoriul coralei din Constanța a fost vast, cuprinzând colinde tradiționale, cunoscute publicului larg, creații mai puțin cunoscute, dar și momente instrumental-vocale oferite de mai mulți soliști ai coralei (arhid. Mihai Urzicană, arhid. Ionuț Boancheș, arhid. Florian Popa, arhid. Doru Pantazi, arhid. Bartolomeu Trofin). Printre colindele interpretate miercuri seară de Corala bărbătească „Armonia„ amintim: „Sculați boieri”, „Colindul Sf. Andrei”, „Noapte de Crăciun”, „Noel”, „În coliba-ntunecată”, „Vin colindătorii”, „Sfânta Noapte de Crăciun”, „Colindul celui fără de țară”, ”Colindul ninsorilor”, „Ce bucurie ar fi”, ”Noel c’est l’amour” etc.
La concertul de colinde „Noapte de Crăciun” a participat și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Gheorghe Saftiuc, consilier economic la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, mulți alți preoți, diaconi, profesori, oameni care și-au dorit să asculte Corala „Armonia”. La finalul concertului, publicul a putut să urmărească pe un ecran montat în fața altarului un reportaj despre o familie nevoiașă, în care mai mulți copii au rămas fără ajutor. Participanții la eveniment au fost îndemnați de preotul paroh dr. Mihai Iulian Florea să facă donații pentru mai mulți frați orfani, în cadrul unei campanii umanitare inițiate de el, „Dăruind vei dobândi”.
Aprecieri pe plan național și internațional
Corala bărbătească ortodoxă „Armonia“ a fost înființată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar în anul 2004 a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Ea este formată din preoți, diaconi și studenți ai Facultății de Teologie din cadrul Universității „Ovidius”, abordând un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiționale românești și străine, cât și din piese din repertoriul clasic universal. În iulie 2015, la Magdeburg, Germania, corala a participat la European Choir Games & Grand Prix of Nations, unde a obținut Medalia de Aur la secțiunea Cor Bărbătesc de Cameră. În luna iulie a anului 2014, corala a fost desemnată cel mai bun cor bărbătesc din lume la Riga, în Letonia, unde teologii constănțeni au surclasat coruri celebre precum corul bărbătesc al Operei din Berlin și corul bărbătesc al Operei din Sankt Petersburg. În 2013, „Armonia“ a câștigat la Campionatul European al Corurilor de la Graz, Austria, patru distincții: Marele Premiu la secțiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur la secțiunile Folclor și Cor bărbătesc, precum și o medalie de argint la secțiunea Muzică sacră. Corala Arhiepiscopiei Tomisului a fost dublu medaliată cu aur și în vara lui 2012, la Olimpiada Internațională „World Choir Games“ din SUA.

Publicul a umplut până la refuz Biserica „Sf. Dumitru"

Recomandări