Calificative

Activitatea directorilor de școli din județ, la raport



Directorii vor primi calificative pentru activitatea lor managerială
Directorii vor primi calificative pentru activitatea lor managerială

Directorii de școli și grădinițe din județul Suceava vor fi notați pentru activitatea lor managerială din anul școlar trecut, 2021 – 2022, iar în funcție de rezultate vor fi evaluați cu calificative de la „Nesatisfăcător” la „Foarte bine”.
Evaluarea anuală a început pe 15 august, urmând ca la finele lui septembrie, fiecare director să-și primească calificativul din partea superiorilor de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
Într-o primă fază, directorii și-au apreciat propria activitate în funcție de câteva criterii stabilite de procedură și au completat o fișă de autoevaluare, etapă care s-a finalizat săptămâna trecută.
Fișa de autoevaluare vizează șapte domenii (organizarea activităților unității de învățământ, motivarea personalului, relații de comunicare, proiectarea direcțiilor de dezvoltare etc.), fiind însoțită de un raport argumentativ.
Urmează, începând cu această săptămână, evaluarea de etapă, asta însemnând consultări cu personalul didactic, nedidactic din școala respectivă, organizația sindicală, autorități locale.
Până pe 29 septembrie, comisii ale IȘJ evaluează documentația și acordă calificative.
În urma evaluării, punctajul obținut va determina acordarea calificativului, astfel: pentru 85-100 de puncte – calificativul “Foarte bine”, pentru 70-84,99 de puncte – calificativul “Bine”, pentru 60-69,99 de puncte – “Satisfăcător” și sub 60 de puncte – “Nesatisfăcător”. Obținerea calificativului „Neatisfăcător” duce la pierderea postului de conducere.
La nivelul județului Suceava sunt 213 școli cu personalitate juridică și 512 structuri cu 213 directori plini și 64 de adjuncți.
După evaluarea directorilor, urmează evaluarea inspectorilor școlari, a inspectorilor generali adjuncți, a inspectorului general și a directorului Casei Corpului Didactic, aceștia din urmă fiind notați de Ministerul Educației.



Recomandări

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”