Joi, 27 august, s-a desfășurat exercițiul de cooperare cu forțe și mijloace în teren, în domeniul situațiilor de urgență, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.Tema exercițiului, derulat în zona Stației Hidrometeorologice de pe vârful Rețitiș al masivului Călimani, a fost „Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava împreună cu Inspectoratele pentru Situații de Urgență al județului Suceava, al județului Harghita și al județului Mureș, precum și celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la fondul forestier și de un accident de aviație civilă în masivul Călimani”. Aplicația, asumată și inclusă în calendarul activităților inspectoratului județean Suceava încă din anul 2014, a reunit forțe și mijloace aparținând ISU Mureș, ISU Harghita, ISU Neamț, ISU Bistrița-Năsăud, Serviciile Salvamont și Direcțiile Silvice din județele Suceava, Mureș și Harghita, Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, Unitățile Militare de la Roșu și din Miercurea Ciuc, Inspectoratele de Poliție și Jandarmi Suceava și Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Șaru Dornei.Prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Daniel Dragne, a fost prezent la această activitate, ale cărei obiective au vizat pregătirea personalului, asigurarea unui management integrat, intervenția comună și interoperabilitatea structurilor, coeziunea „grupului” în intervenții complexe, precum și identificarea „bunelor practice” și materializarea acestora în urma „lecțiilor învățate”.De asemenea, în cadrul aplicației tactice, personalul din structurile operative (comandă și intervenție) a avut posibilitatea să își dezvolte și perfecționeze deprinderilor de lucru în cooperare, fiind verificată, totodată, viabilitatea Planului de intervenție comună și a procedurilor asociate, în vederea punerii în aplicare într-o situație reală.Situațiile tactice ale exercițiului:1.La ora 12.00, un ranger al rezervației Parcului Național Călimani a anunțat un incendiu la parcelele 75 și 76 din cadrul UP II Călimani, Ocolul Silvic Dealu Negru. Incendiul a fost observat la ora 11.58 de personalul rezervației Călimani, care a anunțat despre producerea acestuia la Dispeceratul comun ISU – SAJ prin apel la 112. La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că din cauza componenței vegetale a fondului forestier și a caracteristicilor reliefului s-au format curenți ascendenți care au favorizat dezvoltarea incendiului către Sud, focul cuprinzând o suprafață mai extinsă de cât s-a anunțat inițial. Incendiul se manifesta pe o adâncime de 50 metri, cu lungimea de un 1 km, iar o suprafață de un hectar de pădure era deja ars.2.Un avion de mici dimensiuni, aflat în zona masivului Călimani, a transmis un semnal SOS și a dispărut de pe radarul turnului de control al Aeroportului Suceava. ROMATSA – CCSAR a declanșat Procedura de intervenție la un accident de aviație civilă. Survolând zona incendiată, avionul de mici dimensiuni, care se deplasa pe direcția Cluj – Suceava, s-a prăbușit. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a 3 pasageri aflați la bord, distrugerea aparatului de zbor și existența pericolului ca acesta să ia foc. Au rămas încarcerați 2 pasageri, iar al treilea a fost proiectat în afara avionului, la aproximativ 6 metri.3.În zona cabanei Rețitiș s-a produs un accident în care au fost implicați 3 turiști care, încercând să escaladeze vârful Rețitiș din partea de Nord a versantului, au alunecat și au căzut într-o râpă de aproximativ 50 de metri. În urma evenimentului, victimele au rămas imobilizate, acuzând leziuni la membrele inferioare.




