Anevoios

Campania de microcipare a câinilor cu stăpân, realizată în proporție de sub 50%

Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Leon Postolache
Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Leon Postolache

Campania de microcipare a câinilor cu stăpân, acțiune obligatorie impusă prin lege, s-a concretizat, până la finele anului 2014, cu identificarea a aproape 40.000 de patrupede, mai puțin de jumătate din câte se estimează că sunt în județul Suceava. Din cauză că medicii veterinari nu au realizat microciparea unui număr mare de câini, situație valabilă în toată țara, campania a fost prelungită până la finele lunii februarie 2015, asta deși inițial termenul limită a fost 31 decembrie 2014.
Costurile microcipării, marea problemă a derulării campaniei
Doctorul Leon Postolache, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a precizat că în conformitate cu Legea 258 din 26 septembrie 2013 și cu ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor numărul 1 din 7 ianuarie 2013 toți câinii trebuie identificați prin microcipare. Microciparea se efectuează numai de medicii veterinari autorizați, membri ai Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) Suceava, care desfășoară în paralel și campania de vaccinare antirabică.
Până la finele anului trecut, 40.000 de câini cu stăpân au fost microcipați. Asta în condițiile în care se estimează că în județ sunt în jur de 100.000 de câini care trebuie microcipați și identificați. Campania a decurs anevoios din cauza gerului, dar mai ales din cauza reticenței proprietarilor de animale. Această reticență este cauzată în cele mai multe cazuri de costuri.
După cum a precizat Leon Postolache, medicii veterinari percep un tarif de 40-50 de lei per câine, în aceste costuri fiind incluse prețul microcipului, manopera și vaccinarea antirabică obligatorie.
„În foarte multe situații, mai ales în mediul rural, câinele nu este considerat cu o valoare economică, astfel că proprietarii sunt reticenți atunci când vine vorba de această campania de identificare. Apoi, sunt proprietari care au mai mulți câini, însă declară că au doar unul, pentru a reduce costurile”, a explicat Leon Postolache.
Bază de date la nivel național, cu toți câinii, cu sau fără stăpân
Prin această campanie de microcipare se urmărește crearea unei baze de date exacte, la nivel național. Prin microcip, proprietarul unui câine bolnav sau agresiv care mușcă un om va putea fi identificat imediat.
Având în vedere prelungirea campaniei, medicii veterinari trebuie să finalizeze microciparea până la sfârșitul lunii februarie. Din punct de vedere legal, după 1 martie, nemicrociparea și nevaccinarea antirabică se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Legea mai prevede și obligativitatea microcipării câinilor fără stăpân, de aceștia răspunzând Consiliile Locale.
Proprietarii de câini sunt rugați să ia legătura cu medicii veterinari pentru informații suplimentare legate de operațiunile de identificare și vaccinare, dar și de costurile acestora.

Recomandări

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)

„Miresele” de la „nunțile de câini” din zonele Burdujeni, Zamca și Mărășești au fost preluate în adăpostul public al Primăriei Suceava

Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a acționat, în ultimele zile, pentru strângerea câinilor comunitari
Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a acționat, în ultimele zile, pentru strângerea câinilor comunitari