– DGFP Suceava mai are de recuperat de la fostul patron al SC NORD CLUB FORESTA SA, Eugen Huțu, suma de peste 29 de miliarde de lei
– Deoarece nu s-a reușit recuperarea sumelor prin valorificarea bunurilor societății, fiscul a imputat întreaga sumă fostului administrator, Eugen Huțu
– DGFP Suceava a solicitat și a obținut în instanță atragerea răspunderii solidare pe numele lui Huțu, pe întreaga sumă de 29 miliarde de lei
Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a declarat ieri că instituția pe care o conduce va dispune reanalizarea situației datoriilor pe care cluburile de fotbal care au existat în județul Suceava le mai au față de bugetul de stat. Asta, după ce, în baza unui ordin, Agenția Națională de Administrare Fiscală a reluat somația publică pentru cluburile de fotbal pentru a se conforma prevederilor legale pentru plata obligațiilor bugetare restante, dar și după ce Fiscul a pus sechestrul asigurator pe averea omului de afaceri Gigi Becali, patronul FC Steaua, în baza unor prevederi legale care dau posibilitatea solicitării răspunderii în solidar a patronilor unor societăți. Directorul DGFP Suceava a precizat că în județul Suceava există un caz asemănător în persoana fostului administrator al Clubului de Fotbal NORD CLUB FORESTA, Eugen Huțu. Ropotă a spus că în cazul acestuia a fost atrasă răspunderea solidară după ce au fost folosite toate metodele de recuperare a datoriilor înregistrate de Nord Club Foresta SA, care se ridică la suma de peste 29 miliarde de lei. „În situația acestei firme a fost atrasă răspunderea solidară după ce am trecut de etapele de executare silită. Astfel, în momentul de față există angajată răspunderea solidară a patronului, Eugen Huțu, pentru recuperarea de la acesta a datoriilor către bugetul de stat”, a declarat Petrică Ropotă. Astfel, potrivit datelor furnizate, SC NORD CLUB FORESTA SA Suceava avea datorii la bugetul de stat în valoare de aproape un milion de dolari, bani ce nu au fost încă încasați la bugetul de stat. Petrică Ropotă a mai afirmat că în condițiile în care nu s-a reușit recuperarea acestor sume, a fost înaintată o cerere către instanță prin care s-a solicitat atragerea răspunderii pe numele lui Eugen Huțu, pe întreaga sumă de 29 miliarde de lei. „Cererea a fost acceptată și am transmis către Administrația Finanțelor Publice Suceava pentru punerea ei în execuție. Cu toate acestea, avînd în vedere că Eugen Huțu are domiciliul în București, am transmis o adresă Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 2 din București pentru recuperarea sumelor. Oricum, trebuie spus că instituția noastră a luat deja măsuri de instituire a răspunderii solidare pentru recuperarea datoriilor de la clubul de fotbal”, a declarat șeful DGFP Suceava.
– În trimestrul III al acestui an, DGFP Suceava a instituit sechestre în valoare de 34 de miliarde de lei
În baza unui raport întocmit de DGFP Suceava, numai în cursul trimestrului III al acestui an finanțele au instituit sechestre de aproximativ 34 miliarde de lei. Potrivit spuselor lui Petrică Ropotă, pînă în momentul de față din această sumă s-a reușit recuperarea unei sume de 6,3 miliarde de lei. Ropotă a mai precizat că instituția pe care o conduce va analiza în perioada următoare cazurile firmelor care au datorii la bugetul de stat și pe care au fost instituite sechestre, în vederea aplicării ordinului 560 al ANAF privind procedura de angajare a răspunderii solidare. Șeful DGFP Suceava a precizat în noul ordin al ANAF se precizează că stabilirea răspunderii solidare se face după ce fiscul constată îndeplinirea unor condiții prevăzute de legislație. Printre acestea se numără declararea stării de insolvabilitate a debitorului potrivit procedurii stabilite de Codul de Procedură fiscală, constarea faptului că persoanele fizice sau juridice față de care urmează să se stabilească răspunderea solidară au dobîndit în orice mod active de la debitor; dobîndirea activelor să se fi realizat cu reacredință și să fi intervenit în trei ani anteriori datei declarării insolvabilității și nu în ultimul rînd existența unei legături de cauzalitate între starea de insolvabilitate și transferul dreptului de proprietate a activelor. De asemenea, trebuie spus că în scopul stabilirii răspunderii solidare organul fiscal va constata care sînt persoanele față de care urmează să se stabilească luarea acestei măsuri și dacă ele dețin sau au deținut calitate de administrator, asociat, acționar sau altă calitate în cadrul firmei debitoare. Potrivit ordinului ANAF se vor avea în vedere și persoanele cum ar fi administratorul-sechestru, custodele, ori alte persoane care dețineau cu orice titluri bunurile mobile sau imobile aflate în proprietatea debitorului. Nu în ultimul rînd, în stabilirea răspunderii solidare se va avea în vedere dacă persoanele vizate au realizat înstrăinarea ori ascunderea sub orice formă a bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, atît prin schimbarea locului astfel încît acesta să nu mai poată fi găsit, cît și în evidențele contabile, dar și dacă înstrăinarea s-a făcut cu rea-credință. Potrivit spuselor lui Petrică Ropotă, ordinul 560 al ANAF nu face altceva decît să aducă precizări la modul de aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală și are ca efect eliminarea unor etape în instituirea răspunderii solidare.
