Fotbalul românesc? O glumă sinistră

Nu e nevoie de cine știe ce ochi de vultur ori de vreun IQ cât al lui Einstein ca să-ți dai seama că întreaga construcție numită fotbal de competiție din România este de o șubrezenie flagrantă, singura întrebare care-ți vine în minte, aproape automat, fiind că de ce nu se dărâmă naibii de tot. Ce e în prima ligă e de domeniul science fiction: echipe cu pretenții la titlu sau la podium care n-au jucători nici de maidan, ale căror antrenori sunt niște persoane fără niciun fel de obiectiv în afara celui de a-și primi salariul (pentru ce!?!) la data fixă, patroni ori consilii de administrație care par a nu avea habar de ce înseamnă sportul în general și fotbalul în particular, restanțe uriașe la plata salariilor și întârzieri de luni de zile care, dacă s-ar respecta legile, ar duce la faliment și implicit la dispariția entităților impropriu numite echipe de fotbal, menirea lor reală fiind aceea de spălătorii pentru banii proveniți din fel de fel de activități ilegale ale numiților „patroni” sau „investitori” în fotbal. Vreți și nume? Păi ia amintiți-vă de defuncții Sechelariu și Pădureanu, de „retrașii” Nețoiu ori Copos, de (uneori ) ascunșii – în beciuri! – Becali ori Niculae (Astra) ori recent pititul Mititelu (Craiova). Peste toate nebuniile astea, mai avem și câteva situații perfect anapoda: patronul CFR Cluj, un personaj mai degrabă virtual decât real, fiindcă dacă îi întrebi pe oamenii care chiar se interesează de fotbal cine-i Neluțu Vargă, nu cred că 5% arști să spună că ăsta e patronul campioanei României, apoi patronatul spaniol al echipei Dinamo București, despre care orice informații am avea, ele se dovedesc în ziua următoare perfect eronate, iar pe fond nimeni nu știe să spună nici cine-s ăia cu adevărat, nici ce bani au, dacă au, nici ce bani au dat, dacă au dat, nici dacă au cumpărat Dinamo, cum s-a spus, ori dacă e vorba doar de un contract de administrare a clubului, cum se vehiculează. Astea toate se petrec în primul eșalon, ăla poreclit „de elită”. Păi dacă elita-i așa la noi, mai are sens să ne întrebăm cum e mai jos, la nivelurile inferioare? Ne putem da însă seama doar ascultându-i pe antrenorii și patronii care se lasă întrebați. Toți vor promovare, apoi performanțămaximă în prima ligă. Numai că pierd acasă la scor după câte un egal amărât în deplasare, iar apoi vine patronul și gonește antrenorul, apoi și pe fotbaliști, iar după retrogradarea care ține loc de promovare, totul se reia, numai că la nivelul inferior. Nici nu știi unde-i mai rău. De fapt, vorbim despre nimic. Adevărul adevărat este căfotbalul românesc este doar mimat, structurile sale sunt o glumă, iar rezultatele internaționale sunt măsura exactă a valorii sale. Adică nule.