Fotbaliștii italieni au rupt din greșeală o parte din baza trofeului CM



Componenții reprezentativei Italiei au rupt din greșeală o mică parte din baza de culoare verde a trofeului Cupei Mondiale, în timpul ce sărbătoreau performanța obținută la competiția din Germania, informează cotidianul The Sun.
Potrivit sursei citate, fotbaliștii au lipit bucata ruptă după ce au ajuns la Roma, unde au avut loc o paradă și au fost primiți de premierul Romano Prodi. Căpitanul Fabio Cannavaro a fost fotografiat cu fragmentul rupt al trofelului în mână, în autocar, când naționala Italiei se îndrepta spre sediul Guvernului.
Presa italiană susține că trofeul s-a deteriorat în timpul călătoriei de două ore cu autocarul.
„Echipa a fost atât de îngrijorată de deteriorarea trofeului încât la un moment dat a vrut să anuleze festivitatea organizată pentru ea în Circus Maximus, la Roma. Însă, după o serie de convorbiri telefonice între oficialii federației italiene și primăria Romei, s-a decis să se meargă înainte, mai degrabă decât să fie dezamăgită mulțimea”, menționează The Sun.
Un purtător de cuvânt al federației italiene a precizat că trofeul aflat în posesia reprezentativei Italiei este de fapt o copie. „Originalul nu părăsește niciodată FIFA și echipa câștigătoare primește o copie placată cu aur a trofeului”, a spus purtătorul de cuvânt.