Fotbaliști și „jmecheri”

Înainte de startul competițiilor europene ne autosugestionam cam cu toții că în clasamentul ăla al coeficienților România va avansa nu știu câte locuri, astfel încât în edițiile următoare să revenim la nivelul anilor ăia (prin 2008 – 2010, parcă) în care intram cu o echipă direct în grupele Champions’ League, cu o alta în ultimul baraj de calificare, iar cu altele vreo 3-4 în Europa League. Numai că în Champions’ League n-am mai ajuns deloc, iar în privința prestației din Europa League, mai bine să vorbim despre snooker, tir cu arcul sau squash. Aș vrea să n-o mai folosim p-aia cu „ghinionul” sau pe cealaltă, cu „arbitrajul care ne-a defavorizat”, fiindcă de zeci de ani încoace arbitrajele de pe întreaga planetă par a nu avea alt scop decât acela de a tâlhări echipele românești, iar în privința ghinionului s-ar putea crede că echipele noastre îl atrag mai dihai decât atrage Triunghiul Bermudelor fel de fel de avioane. Știți vorba aia, conform căreia „norocul și-l mai face omul și cu mâna lui”. Privită în oglindă, nu rezultă că și ghinionul poate fi încadrat tot la categoria lucru manual? Adică despre ce ghinion poate fi vorba atunci când, cu poarta întreagă în față, în loc de o lovitură cinstită, cu fruntea, în mingea care i-a venit perfect, Keșeru simte nevoia să șteargă obiectul șmecherește, ca la snooker (când vorbesc comentatorii ăia ai noștri de o „tăietură fină”) și evident să îl trimită la vreo 2 metri de unul din stâlpi? Asta, când mai erau vreo câteva secunde de joc, când de un gol înscris atunci depindeau și calificarea, și coeficientul de țară, și banii clubului (incomparabil mai mulți în caz de calificare în primăvară) și implicit primele lui Keșeru și ale colegilor. Pentru a se mai califica, Steaua are nevoie de un lanț de miracole. Pariază cineva că și dacă Aalborg o ia de la Rio Ave, Steaua tot nu-și face treaba? Fiindcă pe Dinamo Kiev ca să o bată ai nevoie doar de fotbaliști, nu de „jmecheri”.