Fotbal pe pâine: Uneori, când sunt prost, mă bucur!

Atunci când greșești pronosticurile, în general e motiv de supărare, mai ales dacă e vorba de pariuri oficiale, pe bani. Sunt însă și situații în care faptul că ai greșit, chiar grav, nu poate decât să te bucure. De-a lungul anilor, am avut destule rateuri, cel mai drag, privind retroactiv, fiind acela când am zis că Simona Halep nu va câștiga niciodată, neam de neamul ei, vreun trofeu serios, din cele de Grand Șlam. Iar după ce l-a câștigat și pe al doilea, chiar cel suprem, de la Wimbledon, aproape că am căzut în extrema cealaltă, susținând tot aici, în rubrica asta, că meciul făcut de Simona în finală cu Serena a fost cel mai bun tenis feminin pe care l-am văzut jucat vreodată, în cei peste 50 de ani de când urmăresc tenis, mai ales la televizor. Evident că astăzi nu poate fi vorba de tenis, ci doar de fotbal. Adică de fabuloasa realizare a clujenilor de la CFR, într-unul din locurile de pe planeta unde este al naibii de greu să reușești victoria. Eu am călcat pe stadionul ăla, în 1992, și zău că și fără spectatori îți dă fiori. Darămite când e arhiplin cu vreo 65. 000 de nebuni veniți la petrecerea de calificare, unde apari și tu, CFR, după un meci la Voluntari or Chiajna, urmărit de 138 de zgribuliți sau transpirați, în funcție de sezon! Ceea ce s-a petrecut acolo, unde eu, în prostia mea nemăsurată, spusesem că CFR o ia de nu se vede, ține de suprarealism, de miracol, de voodoo, numai de logică nu. Realizezi că poate toate astea s-au adunat, ba s-au suprapus și cu vreo aliniere a planetelor, în momentul când deschizi „Gazeta sporturilor” și vezi că unul dintre clujeni, Omrani, a primit nota 10! Să fiu al naibii dacă îmi amintesc când, ori dacă, s-a mai acordat. Țucudean a primit doar 8, dar eu i-aș fi dat 11, măcar pentru curajul de a ieși în iarbă. Apropo: totuși, boala lui n-o fi mai mult la cap decât la inimă? În concluzie: sunt fericit, chiar așa, prost-gramadă, cum m-am dovedit.