Fotbal pe pâine: Ca în zona crepusculară



Un șir întreg de evenimente sportive din recent încheiatul weekend pare mai degrabă teleportat către noi, suporterii obișnuiți, direct din „Zona crepusculară”, cum se intitula un serial de mare succes de acum vreo 10 – 15 ani, și care te purta la fiecare episod prin lumea paranormalului. Cel mai bizar dintre fenomene, și sunt convins că îmi dați dreptate, îmi pare a fi victoria României în Fed Cup, în Canada. De fapt, nu victoria în sine, care nu e tocmai surprinzătoare, ci șirul de evenimente din jurul acesteia. A fost, mai întâi, retragerea Simonei Halep. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Răgete patriotarde, atenționări „amicale”, înfierări că pe vremea lui Gigă Dej. Apoi, astea s-au mai domolit, după ce Bouchard a anunțat că nu joacă nici ea. Când colo, ce să vezi? Bouchard joacă! Adică ne-a tras tuturor ditamai țeapă. Ca să pună și moț la tot rahatul ăsta, a mai făcut și mârlănia de la conferința de presă, prilej cu care, punând cap la cap toate întâmplările, am început să mă întreb dacă nu cumva Eugenie Bouchard o fi având strămoși români, ca dementul ăla de pilot neamț! Ca atare, și fără Halep, ba și fără Niculescu (aici s-ar cuveni să amintesc că absența ăsteia nu-i nicio pagubă!) Fetele noastre au obținut o victorie strălucită, cu adevărat istorică, ba au demonstrat și că Bouchard asta pare a fi o „vopsită”, a cărei valoare a fost umflată cu pompa de o conjunctură favorabilă și de o presă poate nițel cumpărată. A doua minune s-a produs în Ghencea, reconfirmând că Steaua cu Gheorghe liber e infinit mai proastă decât Steaua cu Gigi în pârnaie. Chiar vrei titlul, Gheorghe? Atunci, marș înapoi la bulău, Gigi! În sfârșit, al treilea fenomen paranormal a fost victoria lui „Dottore” Valentino Rossi la moto GP, după un „bodycheck” aplicat (cu motocicleta!) lui Marquez, chiar în ultima linie dreaptă. Dacă ar fi fost vorba de altul, poate că aș fi adus vorba despre premeditare. La Rossi, nu e cazul: el are voie orice!



Recomandări

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii
„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii