Se știe că în anii în care se organizează turnee finale la nivel mondial sau doar continental, în țările calificate la acestea se produce o comprimare a competițiilor interne, tocmai pentru a oferi echipelor reprezentative timp de pregătire, de omogenizare. De aceea, în țările care oricum beneficiază și de o climă mai blândă decât a noastră, dar care au și fotbal adevărat, performant, în această iarnă vacanța a fost parcă și mai scurtă decât în precedentele, deoarece turneul final al Campionatului European bate la ușă. Vă imaginați cât de tare trebuie înghesuite etapele într-un campionat ca al Angliei, unde sunt 20 de echipe participante (deci 38 de etape), pe lângă Premier Legue, câteva dintre ele mai fiind angrenate și în cupele europene, dar și în cele 2 sau 3 cupe care se desfășoară în Anglia. Nu e sport, e iad! Și tocmai de aceea, câteva din echipele chiar mari de acolo și-au stabilit liste de priorități, neglijând cu premeditare unele din competiții. Amintiți-vă, vă rog, că acum câteva săptămâni, Liverpool a luat bătaie într-una din cupe, dar jucând cam cu echipa… a treia!, într-o zi în care echipa „principală” juca finala Campionatului Mondial al Cluburilor! Există însă și țări în care campionatele ar putea fi mult mai scurte, din moment ce în ele joacă 14 echipe. Una dintre ele este România. Numai că, din spirit de imitație (străvechea problemă a „formei fără fond”, dezbătută încă de la Titu Maiorescu încoace!), în loc de 26 de etape, am făcut noi o ghidușie și ne-au ieșit 36, ba chiar 40 pentru alea mai fraiere! Tocmai de aceea, se impune constatarea că deși n-avem nicio treabă cu nicio calificare, ne dăm și noi cu lumea și ne prefacem că avem treabă, înghesuind și noi etapele și reîncepând campionatul mai devreme ca oricând, la sfârșit de ianuarie. Ne antrenăm, adică, la înghesuitul etapelor în perioade mai mici de timp, imaginându-ne că suntem și noi calificați.