Sancțiune

Fostul primar al comunei Șcheia, amendat cu 100 de milioane de lei

Fostul primar al comunei Șcheia, actualul consilier local Vasile Buhac (foto), a fost amendat cu 100 de milioane de lei vechi pentru că s-a apucat să construiască fără să aibă autorizație. Sancțiunea a fost aplicată de specialiștii în urbanism din cadrul Primăriei Șcheia, care au constatat că alesul local își extinde locuința din satul Sf. Ilie fără să dispună de autorizație de construire. Buhac își construiește o baie și un spațiu pentru centrala termică. “Cred că vor urma și alte amenzi pentru că a blocat drumul de la Sf. Ilie cu materiale de construcții, drum public pe care l-a asfaltat în cei opt ani de zile cât a fost primar pe porțiunea de la casa lui la asociațiile agricole unde este președinte”, a declarat primarul de Șcheia, Vasile Andriciuc.

Recomandări

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței