– Georg Simnacher este primul oficial străin care primește acest titlu
Fostul președinte al Consiliului Regional Schwaben din Germania, Georg Simnacher, este începând de ieri cetățean de onoare al județului Suceava. Decizia a fost luată la propunerea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, cu aprobarea membrilor deliberativului județean. Gavril Mîrza a declarat că propunerea acordării acestui titlu s-a făcut ca urmare a sprijinului acordat de Georg Simnacher județului Suceava în perioada în care acesta a ocupat funcția de președinte al Consiliului Regional Schwaben. “Acest sprijin s-a concretizat în acordarea de fonduri pentru asigurarea insulinei pentru copiii bolnavi de diabet, în sprijinirea centrelor de plasament, și a mai multor studenți și elevi suceveni. De asemenea, mai trebuie amintit turneul sau sprijinirea unor simpozioane comune. În același timp, s-a dezvoltat o cercetare asupra Bucovinei deosebit de amplă și sigur s-au realizat relații deosebit de bune privind colaborarea județului cu Schwaben. Mai amintesc gestul umanitar în urma căruia au fost salvate trei vieți. Trei copii suceveni au fost operați pe creier de tumori. Am considerat că pentru toate acestea merită să facem acest gest”, a subliniat Gavril Mîrza. Trebuie spus că unul dintre momentele emoționante ale întregii ceremonii l-a constituit discursul lui Adian Măciucă, unul dintre cei trei copii suceveni operați pe creieri pe tumori, care cu acest prilej a ținut să-i mulțumească personal lui Georg Simnacher pentru sprijinul acordat. După o scurtă recapitulare a întregii activități avute de Georg Simnacher în relațiile cu județul Suceava, Gavril Mîrza i-a înmânat personal oaspetelui german diploma cu titlul de „Cetățean de onoare al județului Suceava”, subliniind faptul că „începând de astăzi județul are un nou conlocuitor în persoana domnului Simnacher”. La rândul său, fostul președinte al Consiliului Regional Schwaben din Germania a ținut să mulțumească oficialităților sucevene pentru distincția primită, exprimându-și dorința și speranța ca relațiile dintre cele două regiuni să continue și în viitor. „Sunt convins că munca și colaborare pe care am avut-o cu județul Suceava a contribuit și la integrarea României în Uniunea Europeană. Și vreau să spun că am fost extrem de bucuros atunci când am auzit această veste și sunt mândru că acum sunt bucovinean. Îmi exprim speranța că relațiile noastre vor continua și în viitor, și îi mulțumesc domnului Gavril Mîrza pentru disponibilitatea avută în dezvoltarea unor proiecte comune între cele două regiuni”, a ținut să precizeze Georg Simnacher. Nu în ultimul rând, la finalul ceremoniei el i-a înmânat președintelui CJ Suceava o diplomă și „Clopotul de pace”, reprezentând o distincție acordată de Societatea Federală Germană de Protejare a Monumentelor de Război. De asemenea, trebuie spus că alături de Gavril Mîrza, aceeași societate germană i-a acordat „Medalia de pace” unui locuitor al orașului Frasin, Josef Robert Stadler. „Nu vreau să se înțeleagă că aceste distincții au fost acordate pentru titlul primit de mine. Dar vreau să precizez că domnul Mîrza a sprijinit realizarea unei documentații extrem de complete în ceea ce privește monumentele de război germane aflate în județul Suceava. Și din acest motiv Societatea Federală Germană de Protejare a Monumentelor de Război a considerat că domnul Gavril Mîrza este îndreptățit să primească această medalie”, a spus Georg Simnacher. Nu în ultimul rând, trebuie spus că acesta s-a aflat la conducerea Consiliului Regional Schwaben timp de 29 de ani. De menționat că între județul Suceava și regiunea germană Schwaben există un parteneriat de cooperare care a fost parafat în 1997.






