Fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la 5 ani de închisoare în Dosarul „Motorina”

Fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, Radu Nemeș a fost condamnat la 9 ani de închisoare, iar soția acestuia la 7 ani, au decis magistrații de la Curtea de Apel București, decizia nefiind definitivă, scrie Mediafax. Magistrații Curții de Apel București l-au condamant pe fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la evaziune fiscală și pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii),În același dosar, pedepse cu închisoare au primit Radu Nemeș, coordonatorul grupului infracțional organizat, care a primit o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), și soția acestuia, Diana Nemeș, administrator la SC Excella Real Grup SRL, care a primit o pedeaspă de 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Recomandări

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare