Reclamații la poliție

Foști concubini se acuză reciproc de furt. Ea că i-a sustras 3.000 de euro, el că i-a golit casa de electrocasnice

Relația de dragoste dintre un bărbat în vârstă de 37 de ani, Romică Z., din municipiul Suceava, și o femeie de 41 de ani, Elena I., din orașul Liteni, s-a încheiat la poliție, cu reclamații de ambele părți, fiecare acuzându-se de furt din locuința conjugală, o garsonieră din Burdujeni, proprietatea bărbatului.
Prima care a depus reclamație la poliție, săptămâna trecută, a fost Elena I. Aceasta a povestit că a avut o relație timp de patru ani cu Romică Z., timp în care aceasta a cumpărat o garsonieră, în care au locuit împreună.
În urmă cu doi ani, bărbatul a plecat la muncă în străinătate, iar relațiile dintre ei s-au răcit, însă Elena I. a rămas să locuiască în garsonieră.
Înaintea sărbătorilor pascale din acest an, Romică Z. a venit acasă și a rupt relația cu Elena I., urmând să revină în țară după data de 15 august și să clarifice problemele.
Sâmbăta trecută, însă, a declarat femeia, a constatat, când s-a întors de la serviciu, că din garsonieră lipsesc actele locuinței, precum și o sacoșă în care avea suma de 3.000 de euro. Cum ușa de la intrare nu prezenta urme de forțare, iar lucrurile din casă nu erau răvășite, singurul bănuit a fost chiar concubinul femeii, care mai avea cheie de la garsonieră.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat, suspectul principal, fiind, după spusele reclamantei, Romică Z. Acesta din urmă, însă, a venit și el la poliție acum două zile și a reclamat că în acea zi, în lipsa sa, fosta concubină i-a furat toate electrocasnicele din garsonieră și le-a dus la Liteni, la locuința părinților ei.
Bărbatul estimează valoarea bunurilor sustrase la suma de 10.000 de lei.
Polițiștii au întocmit un nou dosar penal, de data aceasta pe numele fostei concubine a reclamantului.

Recomandări

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla