Fosta clădire a Primăriei Solca a fost incendiată în seara zilei de marți, 25 octombrie, iar pagubele sunt semnificative.
Clădirea era în mare parte dezafectată, iar în singurul spațiu funcțional exista un cabinet de medicină dentară.
Flăcările au distrus holul de acces și podul clădirii, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
De asemenea, la exteriorul construcției, au ars pubelele de gunoi și circa un metru cub lemn de foc. În urma incendiului, s-au degradat tavanul, pereții interiori și exteriori și altele.
Pentru stingerea focului s-a muncit câteva ore bune, iar la fața locului au intervenit nu mai puțin de cinci autospeciale ale pompierilor militari de la subunitățile din Solca și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore.
În urma concluziei pompierilor că incendiul a fost provocat intenționat, în cursul zilei de miercuri, 26 noiembrie, la Solca urma să se deplaseze laboratorul criminalistic al IPJ Suceava pentru a stabili exact cum anume s-a produs totul.
În paralel, este căutată și persoana care a provocat incendiul, inclusiv prin vizualizarea camerelor de supraveghere din zona respectivă.
