Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat ieri trimiterea în judecată a unui individ pe nume Ionuț Bogdan Leonte-Dupu, fost șef de district în cadrul Ocolului Silvic Iacobeni, acuzat că a fost protagonistul mai multor infracțiuni în urma cărora au fost culcați ilegal la pământ aproape 3.000 de copaci.
Acuzațiile aduse fostului șef de district sunt următoarele: abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Faptele, se arată în comunicatul remis ieri, s-au petrecut în perioada septembrie 2010 – martie 2011.
Leonte Dupu s-a folosit de dispozitivele speciale de marcare cu amprentă rotundă și indicativele care i-au fost atribuite de conducerea Ocolului Silvic Iacobeni prin delegații.
„A marcat fără drept un număr total de 2.268 de arbori rășinoase cu volum total de 3.251,34 mc și valoare de 337.647,36 lei, nu a marcat un număr de 370 arbori în volum de 488,29 mc și valoare de 87.282,11 lei care, prin natura tăierii, trebuiau puși în valoare, arbori exploatați de către persoane necunoscute și a subdimensionat cu un volum de 77 mc și valoare de 14.568,40 lei masa lemnoasă dintr-o partidă”, susțin anchetatorii.
De asemenea, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Leonte-Dupu, pe vremea când era șef de district, a falsificat, prin contrafacerea semnăturii unui pădurar, nu mai puțin de 16 documente oficiale înregistrate în registrul Ocolului Silvic Iacobeni.
Iar neregulile nu se opresc aici: „A întocmit în fals prin atestarea unor fapte care nu corespundeau realității din teren un număr de 12 documente oficiale înregistrate în registrul Ocolului Silvic Iacobeni și a folosit, în scopul autorizării partizilor amintite și înlăturării suspiciunilor privind exploatarea ilegală a masei lemnoase, 20 de documente despre care cunoștea că sunt falsificate prin contrafacerea semnăturii ori prin atestarea unor date nereale”.
Dosarul a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, fiind preluat la sfârșitul anului 2014 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
„Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului”, se mai arată în comunicatul procurorilor.