Un fost ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava a fost condamnat ieri definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Comisarul-șef Valuță Bîșcă a primit o condamnare de 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.
Faptele pentru care s-a ajuns la soluția de condamnare de ieri au fost comise în perioada iulie 2008 – iunie 2013, când ofițerul s-a folosit de fiica sa în calitate de interpus pentru a efectua plăți folosind viramentul bancar, organizarea contabilității și întocmirea raportărilor către organele fiscale, încasarea de sume de bani și întocmirea de facturi fiscale și chitanțe prin intermediul firmei Geva Molid SRL Suceava. În realitate, susțin procurorii DNA Suceava, comisarul-șef Valuță Bîșcă era cel care se ocupa de toată activitatea, fapt ce l-a pus în stare de incompatibilitate, urmare a calității sale de ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Suceava.
Potrivit anchetatorilor, veniturile obținute ilegal de cel care avea în coordonare activitatea polițiștilor de proximitate din municipiul Suceava se ridică la suma de 172.298 de lei.
Valuță Bîșcă mai este acuzat că a întocmit și semnat, în calitate de reprezentant al SC Geva Molid SRL Suceava, procesul-verbal de examinare cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională „agent de securitate”, catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. 745, toate din 1 iunie 2013, procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională „agent de securitate”, catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. 746, toate din 2 iunie 2013, în condițiile în care activitatea de examinare descrisă în toate aceste documente a organizat-o și s-a desfășurat la data de 12 mai 2013.
Ofițerul a mai fost judecat și pentru că a predat reprezentantului Secretariatului Tehnic al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților a Județului Suceava, la data de 3 iunie 2013, documentele întocmite în fals în zilele anterioare, cunoscând că activitatea de examinare s-a desfășurat la data de 12 mai 2013, cu scopul de a obține certificatele de calificare profesională în domeniul agenților de securitate pentru cursanții societății sale.
De asemenea, procurorii DNA Suceava au solicitat instanței anularea înscrisurilor falsificate de Valuță Bîșcă, solicitare admisă de magistrați.
Dosar la final
Fost polițist, condamnat cu suspendare după ce a obținut venituri ilegale folosindu-se de calitatea de ofițer
