Etapa a X-a a Ligii secunde a debutat joi seară, cu întâlnirea dintre ASA Târgu Mureș – Academica Clinceni, încheiată nedecis, scor 1-1. Restul partidelor, între care și întâlnirea de pe Areni, dintre Foresta și CS Balotești, se vor juca însă astăzi. Sucevenii au mari așteptări de acest meci, fiind motivați în plus de faptul că un eventual succes îi va ajuta să evadeze de pe ultima poziție pentru prima dată în actualul sezon. Adversara de astăzi a Forestei nu a avut nici ea un start fantastic de sezon, aflându-se tot în zona retrogradării, cu doar două puncte acumulate în plus.
Chiar dacă nu vor putea utiliza în meciul care va începe la ora 11.00 nu mai puțin de cinci jucători importanți, este vorba de suspendatul Alessandro Masella și accidentații Alexandru Belevschi, Daniel Pappoe, Charles Acolatse și Vasile Dănilă, „galben-verzii” speră să se poată impune la final, mai ales că vor beneficia de avantajul terenului propriu și de suportul publicului de pe Areni.
Programul etapei a X-a:
ASA Târgu Mureș – Academica Clinceni 1-1
Sportul Snagov – UTA
Pandurii Târgu Jiu – Olimpia Satu Mare
ASU Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași
Știința Miroslava – CS Afumați
Foresta Suceava – CS Balotești
Luceafărul Oradea – AFC Hermannstadt
Ripensia Timișoara – CS Mioveni
Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus București
FC Argeș – Chindia Târgoviște
Clasament
1 AFC Hermannstadt 9 8 0 1 17-5 24
2 Dunărea Călărași 9 6 1 2 16-10 19
3 ASA Târgu Mureș 10 5 3 2 19-14 18
4 FC Academica Clinceni 10 5 3 2 17-13 18
5 Ripensia Timișoara 9 5 2 2 31-10 17
6 Chindia Târgoviște 9 5 2 2 24-6 17
7 CS Mioveni 9 4 2 3 17-12 14
8 FC Argeș 9 4 2 3 13-8 14
9 Sportul Snagov 9 4 2 3 8-6 14
10 ASU Politehnica Timișoara 9 4 1 4 12-14 13
11 Pandurii Târgu Jiu 9 3 3 3 16-14 12
12 Dacia Unirea Brăila 9 3 2 4 25-19 11
13 Metaloglobus București 9 3 2 4 12-11 11
14 CS Afumați 9 3 2 4 7-10 11
15 Olimpia Satu Mare 9 3 1 5 6-15 10
16 UTA Arad 9 2 3 4 7-9 9
17 Știința Miroslava 9 2 1 6 12-30 7
18 CS Balotești 9 1 3 5 8-14 6
19 Luceafărul Oradea 9 1 2 6 12-19 5
20 Foresta Suceava 9 1 1 7 4-44 4