Ford pășește cu dreptul în topul mașinilor de performanță. La Salonul Auto de la Londra, divizia europeană a prezentat în luna iulie cel mai puternic și iute model produs vreodată în clasa compactă de Ovalul Albastru. Noul vârf de gamă Focus, botezat cu inițialele RS, ascunde sub cămașa verde fluorescent un adevărat pachet de mușchi. Cu un motor de 300 de cai putere capabil să ofere 410 Nm roților punții față, Focus RS se poate duela fără probleme cu Subaru Impreza 2.5 WRX STI Sport (301 cai putere) sau Mitsubishi Lancer Evolution (295 cai putere).
Ford și-a echipat cel mai sălbatic Focus cu suspensiile revoluționare RevoKnuckle și discuri de frână ventilate cu diametrul de 336 de mm pe față și de 300 mm pe spate. Sub capotă este montat un agregat Duratec cu cinci cilindri, de factură turbo, de 2.5 litri ce asigură un demaraj de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 6 secunde și o viteză maximă de 264 km/h.
Dotările din interior sunt asemănătoare unei versiuni de echipare superioare, dar cu diferența că scaunele sport au o tapiserie combinată din piele fină de culoare gri și material textil verde cu margini negre. Volanul îmbrăcat în piele perforată primește indicativul versiunii de performanță observat și pe grila motor, ușa portbagajului și scaune. Din păcate, Ford a ales ca noul Focus RS să aibă doar tracțiune față, deși poate mulți se așteptau la un model cu tracțiune integrală, dar soluția aleasă este mai convenabilă ca preț și costuri de producție.
Modelul sport utilizează un diferențialul semi-activ cu alunecare limitată poziționat între roțile punții față, dispozitiv mecanic care îmbunătățește semnificativ tracțiunea și momentele de cuplu, astfel lipsa tracțiunii integrale simțindu-se mai puțin. Kitul pentru exterior include spoilere modificate aerodinamic, eleron, praguri evazate și jantele de 19 inch ce încalță pneuri Continental de 235/35.
Modelul de performanță Focus RS va fi comercializat din februarie 2009 la un preț de aproximativ 35.000 de euro.
