Nou

Fonduri Sapard pentru constituirea grupurilor de producători agricoli



– Noile finanțări, care intră în vigoare în această lună, mai vizează acordarea de fonduri pentru cei care implementează metode agricole de producție proiectate să protejeze mediul și să mențină peisajul rural, pentru laboratoarele sanitar-veterinare și pentru silvicultori
Începând din această lună sucevenii pot depune cereri de finanțare prin SAPARD pentru noi activități. Se vor acorda bani pentru constituirea grupurilor de producători pentru cei care implementează diverse metode agricole de producție proiectate să protejeze mediul și să mențină peisajul rural, pentru laboratoarele sanitar-veterinare și în domeniul silviculturii. Astfel, în cadrul măsurii 1.2 – îmbunătățirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar și fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorilor – vor fi finanțate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 50.000 și 2.000.000 de euro, de aceste fonduri urmând a beneficia laboratoarele instituțiilor publice autorizate pentru a desfășura activități sanitar – veterinare, fitosanitare și de control al calității alimentelor. Trebuie precizat că suma disponibilă pentru această măsură de ridică la nu mai puțin de 40,57 milioane de euro. Următoarea măsură (3.2) prevede acordarea de ajutoare pentru constituirea grupurilor de producători agricoli, printre potențialii beneficiari numărându-se grupurile de producători silvici, piscicoli sau agricoli legal constituiți și recunoscuți de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale începând cu data de 1 ianuarie 2004. Suma disponibilă pentru această măsură este de 2,73 milioane de euro. Măsura 3.3 – metode agricole de producție proiectate să protejeze mediul și să mențină peisajul rural – are ca potențiali beneficiari producătorii individuali – persoane fizice, asociațiile fără personalitate juridică, grupurile de producători cu personalitate juridică, asociațiile familiale și societățile agricole cu personalitate juridică și societățile comerciale și agricole cu personalitate juridică cu capital privat de peste 75%. „Această măsură este binevenită pentru numărul mare de fermieri din județul nostru care se orientează spre producția de produse tradiționale și ecologice. Măsura constă într-un număr de activități pilot voluntare, la care fermierii vor fi invitați să participe în schimbul unor plăți anuale pe o perioadă de minimum 5 ani. Acordul care va rezulta va lua forma unui contract semnat de fermieri și Agenția SAPARD, fiecare contract urmând a fi specific pentru fiecare fermier în parte”, a declarat șeful Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava, Dragoș Juravle. La nivel național, suma disponibilă pentru această măsură este de 40,57 milioane de euro. Ultima măsură din cadrul acestui program – măsura 3.5 privind silvicultura – vizează acordarea de finanțări pentru persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate terenuri cu destinație forestieră sau de terenuri agricole. Banii se vor acorda pentru proiectele care privesc numai activitatea de recoltare, suma disponibilă pentru această măsură fiind de 40,57 milioane de euro. „Încă de anul trecut așteptăm aceste noi măsuri de finanțare și sperăm ca sucevenii să fie interesați de ele”, a declarat Dragoș Juravle, subliniind că noile cereri de finanțare pot fi depuse la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltate Rurală și Pescuit (OJRDP), birou care funcționează în cadrul Direcției Agricole Suceava.



Recomandări

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă
Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă