Lecția de religie

Folosul Sfintei Împărtășanii



Împărtășania este cea mai bună și cea mai sfântă taină Foto: CORBIS
Împărtășania este cea mai bună și cea mai sfântă taină Foto: CORBIS

Sfânta Împărtășanie este de mare folos omului, dacă se împărtășește cu adevărat cu credință, cu pregătire și dezlegarea duhovnicului Cel ce se apropie cu nevrednicie, osândă își ia, că este foc care arde pe cei nevrednici, ai văzut ce se spune în rugăciunile dinainte de împărtășire.
Împărtășirea cu Preacuratele, a te împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului este cea mai înfricoșată, cea mai bună și cea mai sfântă taină, că zice Mântuitorul: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, întru mine petrece și Eu întru dânsul”.
Împărtășire pe calea rugăciunii
Ne putem împărtăși cu adevărat în cinci feluri, în Biserica lui Hristos.
Prima împărtășire și cea mai importantă este cea cu Trupul și Sângele Domnului.
A doua cale de împărtășire, după Marele Vasile, este împărtășirea duhovnicească pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii. Poți să vii în biserică și, chiar dacă ești oprit de preot, să te împărtășești pe câțiva ani, te poți împărtăși de o mie de ori pe zi și mai mult, pe altă cale, pe calea rugăciunii. Dacă vii în biserică și zici rugăciunea „Doamne Iisuse”, cu toată inima, de câte ori ai suspinat după numele lui Iisus, de atâtea ori te-ai împărtășit, ca și cel ce a luat cu lingurița Sfintele Taine.
„Cine face o poruncă, Îl primește pe Hristos”
Aceasta este împărtășirea pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii, cu care omul poate reuși să se împărtășească de multe ori pe zi, nu numai o dată. Al treilea fel de împărtășire este pe calea lucrării poruncilor lui Hristos. Mântuitorul a spus să postim, ne-a arătat cum să postim; a zis să ne rugăm; a spus să primim pe cel străin, să adăpăm pe cel însetat, să hrănim pe cel flămând, să cercetăm pe cei închiși și să-i iertăm pe cei ce ne greșesc. Când facem aceste porunci, ne împărtășim pe calea poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de împărtășanie. Și cu aceasta te poți împărtăși de multe ori pe zi, de câte ori ai lucrat poruncile lui Hristos. Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim, în Filocalie: „Hristos stă ascuns în poruncile Sale. Cine face o poruncă, Îl primește pe Hristos”. Clar, nu numai Fiul, ci și Tatăl vine. Și unde-i Tatăl și Fiul, pe toată Sfânta Treime o primește acela care lucrează poruncile lui Dumnezeu.
„Credința vine prin auz”
A patra împărtășire este prin auz. Cum? Eu sunt oprit de preot atâția ani de la împărtășire, fie că sunt femeie sau bărbat. Dar merg la biserică și ascult cu evlavie Sfânta Liturghie. Dacă ascult cu evlavie cuvântul Domnului, de câte ori am luat un înțeles duhovnicesc prin auz, de atâtea ori m-am împărtășit cu Hristos. Aceasta este împărtășirea prin urechi, la patrulea fel de împărtășire. Și Apostolul spune clar: „Credința vine prin auz”. Tu primești cu lingurița pe Hristos; eu Îl primesc prin urechi, când ascult cu evlavie Sfânta Liturghie, cântările și predica preotului. Și mă împărtășesc de mii de ori pe zi, fără să știi tu. Tu, poate, dacă nu te-ai pregătit bine, spre osândă să primești Sfânta Împărtășanie. Iar eu, dacă stau cu credință, ca vameșul, în biserică, și ascult cu evlavie slujba, mă împărtășesc prin urechi.
Împărtășire pe calea lucrării faptelor bune
Al cincilea fel de împărtășire este pe calea miridelor, a părticelelor ce se scot pentru noi, la Sfânta Liturghie. De aceea, nu putem pune la Sfânta Liturghie pe cei bețivi, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru că acea părticică ce se scoate reprezintă fața acelui suflet. Aceste părticele se sfințesc la Sfânta Epicleză, prin invocarea Duhului Sfânt și, la sfârșitul slujbei, după ce s-a pus în potir partea lui Iisus, se zic cuvintele: „Plinirea potirului credinței Duhului Sfânt”, apoi se pun și părticele ce se scot pentru credincioși. În sfântul potir este Trupul și Sângele lui Hristos viu.
Acestea din urmă sunt căi de împărtășire pe calea lucrării faptelor bune, dar nu înlocuiesc pe cea dintâi. Numai o împărtășire temporară și, în caz de ceva, tot trebuie să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, cu Preacuratele Taine. Iată, așa ne putem împărtăși în cinci feluri, în Biserica Universală.
(Ne vorbește părintele Cleopa, sursa: www.ziarulumina.ro)



Recomandări