La Auditorium „Joseph Schmidt” – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc joi, 4 mai, de la ora 18:00, un concert folcloric de bună calitate susținut de Corala Bărbătească „Armonia” din Constanța (Arhiepiscopia Tomisului). Concertul de folclor în interpretare coral-instrumentală a cuprins cântece populare autentice din mai multe zone ale țării. Voci puternice, soliști cu timbru vocal deosebit, voci melodioase, toate reunite într-o armonie perfectă cu repertoriul ales, folclor autentic ales din tezaurul de muzică populară românească și instrumentiști virtuoși au dat naștere unui spectacol apreciat de public. Evenimentul a fost organizat de Parohia „Sf. Dumitru” din Suceava, prin intermediul pr. paroh Mihai Iulian Florea, care anul acesta a făcut parte și din echipa „10 pentru folclor”, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Laitmotivul evenimentului a fost armonia: în interpretare, în alegerea pieselor, în modul original de prezentare. Publicul s-a bucurat aproape două ore de muzică de calitate, redescoperind, poate, adevărata frumusețe a cântecului popular românesc.